joi, iulie 31, 2008

Si totusi... acelas.


Deschid ochii incet si privesc printre genele adormite silueta care imi zambeste in semn de 'buna dimineata'. Acelas zambet copilaresc. Ca al tau. Tu. Acel tu care te'ai strecurat din sufletul meu ca nisipul printre degete. Imi fortez ochii sa se deschida, strambandu'ma simpatic, sperand sa vad chipul tau. Devorator de suflete. Dar am noroc. Ochii mei continua sa priveasca fix ochii siluetei zambitoare. Imi mut privirea spre zambet a carui buze incep sa se miste conturand cuvinte care plutesc usor pana la urechile mele, evaporandu'se inainte ca eu sa le pot auzi.
'Nu ai inghetat?!'
Mainile vocii lui calde ma imbratiseaza alungand frigul intepator al diminetii. Ma prinde de mana si ma trage incet dupa el. Nu ma opun. Mi'e prea somn si capul meu pulseaza in urma dozei de aseara. Nu realizez ce se intampla. Pe unde mergem. Cine e. Buzele mele nu vor sa se dezlipeasca pentru a lasa cuvintele sa iasa.
Mirosul atat de cunoscut ma inconjoara. Ma ridic si realizez ca sunt intr'o camera foarte frumos decorata. De hotel din cate imi pot da seama. El sta la masa si fumeaza. Zambind. Se uita la mine. Zambind.
Vin nedumerita langa tine si imi aprind si eu o tigara. Continui sa imi zambesti. Alt dement care zambeste continuu. Sunt cat se poate de treaza. Umbrele fumurilor de la tigari devin una singura. Danseaza incet pe perete. Iar tu continui sa imi zambesti. Mana ta se apropie incet de a mea. Degetele tale imi mangaie incheietura. Ma prinz brusc si ma tragi dupa tine. Vreau sa te intreb unde. Dar imi zambesti si continui sa alergi cu mine pe holul blocului. Cand ma dezmeticesc observ ca suntem inconjurati de mii de stele. E deja seara?! Te asezi si imi faci semn sa ma asez langa tine pe betonul rece.
'Sper ca nu iti este frica de inaltime'
Sunetul provocat de valurile care se sparg in larg ma linisteste. Ma asez si tu continui sa zambesti. Ma prinzi incet de dupa mijloc de parca ti'ar fi frica sa nu mi'l rupi. Ma uit la tine. Nu mai zambesti. Dar fericirea straluceste in ochii tai. Imi las capul incet pe umarul tau gol. Iti numar bataile inimii in gand si iti simt privirea atintita spre mine. Mana ta aspra imi mangaie pielea fina. Iti simt in continuoare privirea fixa si evit ochii tai verzi. Tu continui sa vorbesti privindu'ma. Vorbim. Zambim. E tarziu. Te ridici incet. Ma saruti apasat pe obraz. Si pleci...
Alt tu. Alta jucarie. Alt zambet. Alti ochi. Alt miros. Alt inceput. Si totusi...acelas.

luni, iulie 28, 2008

Provoci dependenta.


Ne asezam unul langa altul pe nisipul ud. Bem cateva beri impreuna. Fumam pachete intregi de tigari ieftine impreuna. Radem impreuna. Ne intindem pe spate pe nisipul rece si vorbim ore in sir. Sunt in al9lea cer. Dar totul se prabuseste peste mine....in momentul in care te ridici si imi spui ca ma adori. Dar vrei sa ramai la ea. Ma uit socata la tine. Nu imi vine sa cred. Incep sa plang si lacrimi reci se rostogolesc pe fata mea care inca mai are desenate urmele unui zambet inocent. Te apropii incet de mine si vrei sa ma saruti si sa ma strangi in brate. Probabil pentru ca imi vezi sufletul cum se sparge in marginile ascutite ale scoicilor. Probabil pentru ca imi auzi bataile inimii care se zbate sa iasa din piept. Ma trag speriata. Nu sunt in stare sa zic nimic. Ma uit la mare si plang. Plang ca un copil nevinovat. Incepi sa vorbesti cu mine. Sa imi explici. Eu sunt insa prea preocupata de fumul tigarii. Drogul nu mai are niciun efect. S'a evaporat o data cu cuvintele tale. Te uiti la mine cu ochii impaienjeniti. Ma ridic si plec. Nu te privesc. Nu vreau sa iti avd ochii reci. Nu vreau sa iti vad zambetul satisfacut din coltul gurii. Te ridici si ma prinzi de mana. Incep sa plang din ce in ce mai tare. Tremur. Dar nu imi e frig. Te implor din priviri sa imi dai drumul. Tu continui sa ma strangi puternic de incheietura mainii care se inroseste treptat. Ma iei in brate. Te imping si incep sa fug. Nu vad unde. Nu ma intereseaza. Vreau sa plec cat mai departe...
Durerea provocata de banca rece ma indeamna sa ma trezesc. E aproape dimineata. Ma ghemuiesc ca un copil pe banca umeda. Greata urca incet din stomac pana in gat. Panica ma ia in brate si depresia imi ingreuneaza capul. Incerc sa ma ridic dar cad inapoi fara sa fiu in stare sa imi dau seama ce'i cu mine. Am nevoie de ajutor. Am nevoie de tine. Acum. Te'as suna. Ca sa iti zic ce?! Ca am o criza din cauza unei doze prea mari de cocaina?! Ca am baut prea multa bere si am fumat mult prea multe tigari?! Ca nu mai vad nimic din cauza ochilor umflati de la atata plans?! Ca totul se invarte cu mine si ca nu sunt in stare sa ma ridic din cauza durerii infioratoare de cap?! Asta stii deja. Doar ai fost si tu. Tu m'ai adus in halul asta. Tu ai vrut sa ma ai din nou si ai procedat gresit. Dar, din pacate, nu am fost destul de drogata incat sa cedez. Nu si de data asta. Esti un fraier. Nu meriti nici cea mai prost platita tarfa. Si totusi. Am nevoie de tine ca de un drog. Am nevoie de atingerile si soaptele tale. Am nevoie de respiratia ta calda. Am nevoie de parfumul tau. Am nevoie de... noi.
Inchid ochii. Lacrimi jucause vor sa iasa din ochii mei. Ma ustura. Ma doare. Tremur. Plang. Mi'e frig. Mi'e somn. Vreau. Nu mai vreau. Frica ma prinde in bratele ei umede si reci. Razele soarelui imi lipesc ochii. Frigul diminetii danseaza in jurul meu. Nu il mai simt. Adorm...si visez.

vineri, iulie 25, 2008

Doza de fericire.


Te apleci si ma prinzi in brate iar caldura corpului tau radiaza prin mine ca o explozie imensa. Ma retrag putin, fiindu'mi frica sa nu imi simti bataile inimii care se loveste de piept cu atata putere de parca as fii pe punctul de a face stop cardiac. Ma trag usor inapoi si ma strangi din nou. Imi dai drumul incetisor iar cand ma uit in ochii tai imi dau seama cat de perfect de treaza sunt. Chiar nu cred ca mai visez. Iti vad limpede fata, care zambeste si se balanseaza cuprinsa de o fericire copilareasca. Fluturii din stomacul meu danseaza veseli provocandu'mi o stare de greata care imi urca incet in gat. Oare ploua?! Oare se simt la fel de bine ca mine, atunci cand revedeam acel ultim dans in ploaie?!
Tusea insuportabila a motorului inecat din fata blocului ma smulge din lumea viselor. Ma chinui sa'mi deschid un ochi dar il inchid imediat la loc, dorindu'mi ca tu sa continui sa ma strangi in brate zambind. Dar zgomotul insuportabil al motorului continua sa ma impinga in mijlocul unei dimineti de duminica plictisitoare. Ma bag cu capul sub penra sperand ca zgomotul se va opri. Nu am noroc. Ma ridic si imi arunc picioarele peste marginea patului. Nu vreau sa ma trezesc. Capul meu se invarte ca dupa multe pahare de vin ieftin. E atat de cald sub patura. De ce trebuie sa ma ridic?! Camera asta de hotel ma deprima. Ma duc la baie si ma spal de 3 ori pe dinti in speranta ca voi scapa de greata care imi apasa amigdalele. Ma trantesc din nou in pat si imi aprind o tigara. Are un gust scarbos. Greata devine din ce in ce mai mai puternica. Imi simt gura de parca as fi mestecat o molie. Mai trag un fum si sper sa dispara gustul. Din pacate devine din ce in ce mai scarbos. Poate ca fluturii ies din stomac. Poate ca s'au saturat sa danseze. Beau un pahar de suc. 'Duceti'va inapoi. Continuati sa dansati'.
Ma plimb plictisita pe plaja. E frig. Bate vantul. Iubesc vantul. Ma ajuta sa imi iau zborul. Ma ajuta sa fug. Ma impinge de la spate si ma lasa sa plec. Imi da drumul. Nu ma tine nicio data. Valurine argintii se opresc la picioarele mele mangain'du'mi talpile si gadilan'du'mi usor gleznele. Incerc sa nu ma gandesc la tine. Incerc sa nu ma intreb de ce te'am visat. Incerc sa fiu doar eu. Tigara. Valurile. Si vantul. Dar tu, te strecori incetisor printre gandurile mele. Mainile tale fine se lipesc de mijlocul meu firav. Respiratia ta isi face simtita prezenta pe coloana mea. Soaptele tale imi mangaie urechile. Ma intorc. Tu nu esti aici. Suspin nedumerita si merg mai departe. Am plecat de langa tine. Mi'am luat acea vacanta de care tot vorbeam. Si nu ma simt mai bine. Sau poate. E doar prima zi. Poate ca nu imi pot da seama de acum. Poate ca e prea repede. Poate ca totusi...vei veni si tu. Poate ca vom dansa din nou. Poate ca... atunci voi fi in stare sa iti raspund. Poate.
A inceput sa ploua. Stropii grei de ploaie imi lovesc pielea fina. Mi se face frig. Dau drumul pantofilor din mana si...dansez. Ma invart ca un copil. Valsez cu vantul. Inchid ochii. Valsez cu marea. Valsez cu plaoia. Am nevoie de doza mea de fericire. Am nevoie de doza mea de...tine. Sunt doar o dependenta fara vointa. Nu vreau sa ma dau batuta. Nu acum. Nu acum dupa ce am dansat impreuna. Nu acum dupa atat timp. Nu acum. Nu inca. Nu vreau sa ma trezesc. Vreau sa valsez cu ochii inchisi. Vreau sa valsez la nesfarsit. Narile mele se largesc pentru a prinde mirosul tau. Mainile mele se intind pentru a le intalni pe ale tale. Urechile mele se desfunda pentru a'ti auzi soaptele. Inima mea se opreste pentru a o lasa pe a ta sa bata pentru amandoi. Ochii mei se deschid pentru...a te vedea pe tine....

joi, iulie 24, 2008

Un ultim dans.


De ce?! De ce nu am fost in stare sa iti raspund?! De ce te'am lasat sa imi aluneci printre degete la fel ca firele fine de nisip de pe plaja?! De ce m'ai lasat sa plec lasandu'te plangand?! De ce imi spui acum ca nu iti pasa?! De ce imi bei si ultima picatura de speranta?! De ce?! Poate pentru ca... nu fac parte din lumea ta. Sau poate pentru ca... nu faci parte din a mea. De ce?! Pentru ca poate... nu sunt in stare s'o spun. Pentru ca poate... nu e ceea ce simt. Exact. Asta trebuie sa fie raspunsul. Nu iti pot spune ca te iubesc pentru ca tu pentru mine esti doar o alta obsesie. Un alt drog. Obsesiile nu le iubesti. Drogurile nici atat. Consumatorii sunt constienti ca nu isi fac niciun bine. Si de aceea prefera sa se simta bine fara sa... iubeasca drogul. Poate ca. Poate ca nu ar fii trebuit sa ma lasi sa plec. Poate ca nu ar fii trebuit sa renunti. Poate ca ar fii trebuit sa ma ajuti sa inteleg ce simt. Poate ca ar fii trebuit sa imi acorzi putin timp. Macar putin. Sau. Poate nu crezi ca merit. Poate ca asta a fost ca...un dans in ploaie. Cateva clipe de placere. Apoi pauza. Poate ca... asta e ceea ce vrei.
Nimic nu poate dura la nesfarsit. Iar mie... Imi pare rau. Poate ca e prea tarziu. Poate ca nu vrei sa dam timpul inapoi. Poate ca...nu sunt perfecta. Dar tu, m'ai fii putut ajuta. Impreuna...ne'am fii putut ridica. Impreuna... am fii reusit sa devenim papusi speciale. Tot ce ai facut tu a fost sa ma transformi intr'o papusa de portelan. Cu acelas zambet fals afisat cu orice ocazie. O papusa fara senimente. O papupsa... care sta si se uita plangand la cutia in a carei varf te aflii tu.
'De ce?!'
Ma vei intreba...
'De ce nu?!'
Iti voi raspunde.
E atat de tarziu. Sunt atat de obosita. Stau cu fundul lipit de nisipul rece. Valurile se sparg in fata mea. Vantul imi usuca lacrimile care curg ca doua rauri de munte. Eu sunt aici. Dar tu nu... de ce?! Poate ca... vei veni si tu. Sau poate nu. Incepe sa ploua. E frig. Din ce in ce mai frig. Continui insa sa stau nemiscata pe plaja. Zambesc copilareste cand vad firele de nisip dansand in fata vantului. Oricine crede ca soarele aduce fericire, nu a dansat niciodata in ploaie. Iar eu... traiesc din nou si din nou acel ultim dans....

marți, iulie 22, 2008

Doar prieteni...


Te'ai plictisit. Sa ma cauti. Sa te resping. Sa te gandesti la mine. Sa crezi ca ma vrei. Sa speri ca te vreau. Sa stii ca ma poti avea. Te'ai plictisit si ma doare. Stau si ma gandesc oare ce a fost in capul meu in momentul in care am zis ca nu te mai vreau?! Ca in sfarsit pot zice 'nu' la tot ce tine de tine?! Se pare ca ai dreptate. Imi place sa ma mint. Singura. De parca minciunile celor din jur nu ar fi deajuns. Stii ceva?! Vreau. Sa ma cauti in continuare. Sa te gandesti la mine. Sa ma vrei. Sa te rvreau. Sa stii ca ma poti avea. Sa nu renunti. Vreau. Dar oare pot sa vreau?! Sau poate, e de ajuns sa vreau doar eu?! Vreau sa vrei si tu. Nu mai sunt in stare nici macar sa visez. Nici sa zambesc. Nici sa ma bucur de clipele frumoase ale vietii. Esti singurul lucru pe care il am in minte. Singura preocupare. Singura...obsesie. Da. Ai devenit o obsesie. Ma obsedeaza gandul ca nu esti aici. Ca nu esti al meu. Ca nu sunt a ta. Ca te vreau. Ca nu ma vrei. Daca ai fii acum in fata mea ti'as spune toate astea?! Nu cred. Dar pot incerca.
'Ce faci mai incolo?!'
Incerc sa imi impiedic vocea sa tremure.
'Nimic. De ce?!'
'Pai stii. Vreau sa ne vedem...'
'Ploua...'
Ma descurajez si ii zic aproape in soapta
'Stiu.'
Nu mai vreau sa te aud. Nu vreau sa...ma refuzi. Nu cred ca as mai putea trece peste. Asa ca iti inchid. Fara sa mai zic nimic.
Bataile devin tot mai puternice. Ma ridic din pat adormita. Ma apropii de usa si deschid incet.
'Mi'ai inchis telefonul in nas stii?! Nu am avut timp sa iti zic ca... am umbrela.'
Nu stiu ce sa fac. Sa rad?! Sa iti inchid usa in nas?! Sa te chem inauntru?! Sa...nu fac nimic? Tu insa nu astepti sa ma gandesc la toate variantele. Te strecori usor pe langa mine si te asezi pe scaun.
'Iesim sau stam aici?!'
'Iesim.'
Imi iau repede umbrela si astept sa iesi.
'Ajunge una singura...'
Si zambesti. Ai dreptate. Ies dupa tine si inchui usa. Afara ploua torential. Deschizi umbrela si ma prinzi de mana. Mergem de cateva minute fara sa vorbim. E atat de placut. E prima oara cand nu ma gandesc la nimic. Nu exista trecut. Nu exista viitor. Nici macar prezent. Exista doar umbrela, mana ta, a mea, si noi. Vreau sa ma opresc. Sa iti spun ce simt. Tot ce simt. Tot ce imi trece prin cap acum. Orice detaliu.
'Stii... nu mai vreau sa continuam asa. Vreau sa imi zici exact ce gandesti.'
'Pai. Nu cred ca putem continua altfel....'
Simt pamantul cum imi fuge de sub picioare. De ce a trebuit sa deschid subiectul?! De ce a trebuit sa stric momentul?! Iti intorc spatele si vreau sa plec.
'Prieteni?!'
Cuvintele nu vor sa iasa. Se balanseaza incet pe corzile vocale. Tremurand...ies unul cate unul afara.
'Da...de ce nu...'
De ce nu?! Cum am putut spune asa ceva?! Inghit in sec si nu pot sa cred ca m'ai putut intreba asa ceva. Plec. Nu ma intorc sa iti privesc zambetul copilaresc care probabil se sterge cu fiecare pas pe care il fac. Ma ploua. Si mi'e frig. O mana umeda si rece o atinge pe a mea.
'Stai.'
Nu vreau sa stau. Dar ma tii atat de strans de mana. Stau. Dar nu te privesc. Simt privirea ta atintita spre ceafa mea uda. Aceeasi mana umeda imi atinge acum fata. Ma obligi bland sa ma uit la tine. O fac pentru cateva secunde. Tu profiti si te apropii incet de mine. Respiratia ta calda usuca stropii de ploaie de pe obrajii mei. Ma saruti iar eu nu ma opun. De ce nu ma pot opune niciodata?! Dai drumul umbrelei pentru a ma strange in brate. Ma ploua. Ne ploua. Dar ploaia e ultimul lucru la care ma gandesc acum. Te opresti brusc si ma lasi sa ma uit mirata la tine. Ma sperie expresia fetei tale. E atat de...rece. Buzele tale se intredeschid pentru a lasa cuvintele sa iasa. Cuvinte carora le e frica de stropii reci. Cuvinte care..spre surprinderea ta, nu ies atat de usor precum te asteptai.
'Te iubesc.'
Si buzele tale se lipesc la loc. Nu zambesti. Ma privesti speriat. Te privesc la fel. Sunt socata. Imi pare rau. Dar, nu iti pot raspunde. Incep insa sa plang. Iti sar in brate si plang. Ma strangi incet si nu imi dai drumul.
Doar ploaia, mana ta, mana mea, si noi...
Parca eram doar prieteni...

duminică, iulie 20, 2008

Ce bine e sa fiu eu.


De ce nu vrei sa iesi o data pentru totdeauna?! De ce vi mereu inapoi cand sunt gata sa te uit?! Esti ca un vierme care'mi mananca sufletul particula cu particula. Pana nu mai ramane nimic. Dar iti acorzi mult timp. Ma omori incet. Speri ca zambetul tau infantil imi va sterge durerea din minte. Si ca nu voi fii nevoita nicio data sa aflu adevarul. Imi doresc acest vis nevisat inca. Acest vis care intr'o vreme era plin de culori vii. Acum e format din doua pete. Una alba si una neagra. Una esti tu, cealalta eu. Esti doar o pata neagra ce ma intuneca pe zi ce trece. Ce'mi acopera constiinta cu un strat gros de praf. Nici cu cea mai umeda carpa nu il voi putea inlatura. Cu prima ocazie te'as baga de unde ai venit. Cutia aia mica si lipsita de orice umbra de viata. Locul in care te potrivesti perfect. Nu imi pot sterge zambetul tau pervers de ieri din minte. Mi'l amintesc mereu si imi vine sa vomit. Cum poti fii atat de las?! Te joci atat de usor cu mintea mea, ma faci sa cred ca ma placi. Cand tu de fapt urmaresti un singur lucru. Sa te hranesti un timp cu sufletul meu, ca apoi sa ma lasi goala fara vreo sansa de a ma umple din nou. Te face sa te simti mai bine?! Iti place sa distrugi minti naive pentru a nu muri de foame. Esti ca o jucarie stricata din fabrica. Care se hraneste cu sufletele copiilor si le fura locul papusilor speciale. Mai stii cand ti'am zis ca poti avea o sansa sa devii o astfel de papusa?! Sa scapi de acea cutie intunecata, plina deja cu jucarii ca tine?! Cred insa ca ma voi razgandi. Nu pentru ca vreau. Ci pentru ca ma obligi. Ce te'ai face daca brusc sufletul meu ar fii inchis intr'o lada a carei cheie o detin eu?! Ai muri de foame.
Plang. Lacrimi cristaline se rostogolesc pe fata mea obosita. Mi'ai furat deja toata energia. Toate dorintele. Toate visele. Aveai dreptate. Toate visele mor cand sunt fabricate in intr'o minte naiva. Dar mor singure. Si lasa urme placute. Pe cand cele omorate de tine nu lasa in urma decat un gust amar de voma. 'Nu eu le'am omorat' imi vei zice. Si ai dreptate. M'ai facut sa nu le mai vreau. Sa le inlatur intr'un mod straniu din trupul meu.
Vreau. Sa ma lasi sa ma gandesc la mine. La viata mea. La viitorul meu. Viitor pe care nu mi'l imaginez alaturi de tine. Ajung din nou pe acel camp. Impreuna cu castile si tigara. Oboseala ma face sa cred ca fumul imi zambeste. Ma ajuta sa scap de imaginea ta. Ma ajuta sa ma intind pe iarba moale si sa visez din nou. Ce bine e sa fii obosit.

Au trecut deja 3 zile. Zile in care m'ai tot cautat. Zile in care m'ai rugat sa ne intalnim. Zile in care mi'ai spus cat de rau iti pare ca nu te'ai trezit mai devreme. Zile in care m'ai rugat sa te iert. Zile in care.. nu mi'a pasat. E prea tarziu. Nu mai alergi ca un nebun prin mintea mea. Nu iti mai simt dintii ascutiti muscand din inima mea. Dependeta de parfumul tau nu mai are loc in mine. Pentru prima oara simt ca nu te mai vreau. Pentru prima oara am ocazia sa spun 'gata'. Am puterea sa te resping. Oricat de insistent ai fii. Acum, vezi pe pielea ta cum e. Ai obtinut ce ai vrut. Mi'ai mancat sufletul. Problema e ca ai mancat acea parte in care te aflai tu. Poti trece la urmatoarea victima.ai insa grija sa nu faci aceeasi greseala. Imi plangi ca un copil la telefon. Ma rogi sa iti mai dau o sansa. 'Ai avut'o. Dar ti'ai batut joc de ea' e singurul lucru pe care sunt in stare sa ti'l mai zic. Zambesc asa cum o faceai tu inainte. Te iubesc atat de mult incat ti'as face cel mai mare rau din lume.
Sunt din nou eu. Nu tu. Nu noi. Doar eu...

sâmbătă, iulie 19, 2008

Greseala. Repetata.


De ieri nu ai mai dat niciun semn. Stau in pat si rad. Am avut dreptate. Dar e totusi prea devreme. Mai ai timp. Cateva zile. Ar fi bine sa te grabesti. Nu mai e ca atunci. Nu mai sunt in stare sa cred ca secundele sunt minute, minutele ore, orele zile. Acum, timpul meu e masurat doar in clipe. Cateva clipe, si sansele tale dispar. Pentru totdeauna. Grabeste'te.
Ma plimb plictisita prin oras. E seara. E placut. Nimic neobisnuit. Aceeasi monotonie binecunosuta. Totul merge perfect. Simt cum amintirea ta neajutorata se evapora incet din sufletul meu. Ma gandeam sa imi iau o vacanta. Sa plec. Undeva departe de praful orasului. Undeva unde sa fiu doar eu, muzica si pachetul de tigari. Deja ma visez stand pe un deal. Fara flori. Doar iarba, castile, si fumul dansator al tigarii. In mintea mea doar eu. Doar versurile. Doar... dar brusc, ma trezesc. Inchid ochii. Sper ca e o gluma proasta. Ii deschid din nou. Masina ta doarme cuminte in fata mea. Tu stai si te uiti zambind. Imi faci semn sa ma apropii. Incerc sa par neinteresata. Fluturii din stomac ma avertizeaza ca amintirea ta e gata sa intre din nou in mine. Lasi geamul jos si imi spui sa intru. Nu am nimic de pierdut. Vom sta si vom vorbi. Eu voi incerca sa par stapana pe situatie. Tu vei continua sa imi zambesti. Simplu.
Intru in spate pentru a evita contactul vizual cu acei ochi care imi dau fiori. Vorbim de ceva timp. Te opresti brusc si vi langa mine. Te apropii si ma saruti. Nu ma voi opune desi creierul imi spune sa o fac. Ai acelas miros ca deobicei. Mirosul acela de care sunt atat de dependenta. Mirosul acela care ma duce atat de usor intr'o alta lume.
'De ce nu vrei sa iesi pentru totdeauna?! De ce ma provoci de fiecare data?!' sunt intrebari la care nu le voi gasi raspuns prea curand. Dar nici nu are rost sa caut acum. Esti peste mine. Geamurile se aburesc treptat. Ma saruti apasat pe gat. Imi bagi incet mana pe sub bluza... palmele tale reci imi dau fiori. Hainele noastre ajung plutind pe podeaua masinii. Iti simt pielea fina lipita de a mea.
S'a intamplat ce stiam de la inceput ca se va intampla. Te'am simtit pentru a mia oara in mine. Inca o greseala muta care nu ne schimba cu nimic situatia. Ma uit la ceas. 3 ore. Imposibil. Ma imbrac repede si vreau sa plec. Ma prinzi de mana si ma tragi din nou spre tine zambind. Ma uit la tine plina de dispret si plec. Nu ma uit inapoi si ma doare. Am facut aceeasi greseala ca deobicei...

vineri, iulie 18, 2008

Buna dimineata. E placut.


Ma gandeam sa te cumpar. Poate asa, vei fi al meu pentru totdeauna. Ar fii frumos. Dimineata asta nu e mai specaiala. Acelas pat. Acelas tavan. Aceeasi camera. Acelas geam deschis. Aceeasi dezordine. Acelas telefon. Dar. Spre surprinderea mea, ecranul telefonului nu este acelas ca in atle dimineti.
'Buna dimineata'
Un zambet copilaresc isi face aparitia in coltul gurii mele. In sfarsit zambesc. De data asta la dus, nu ma mai gandesc la noi. Nu ma mai gandesc la tine. Ma gandesc la mine. Doar la mine. Si e atat de bine.
Ma trantesc in pat si zambesc. In continuare. Imi suna telefonul de cateva minute. Nu il bag in seama. Singurul lucru pe care sunt in stare sa il fac este sa zambesc. Zambesc ca un copil care a primit jucaria pe care si'o dorea de mult. Probabil ca asta insemni tu pentru mine. Probabil ca esti doar o jucarie cu care ma voi juca un timp, dupa care o voi arunca in lada deja plina. Timpul trece cel mai greu pana cand un copil obtine lucrul dorit. Dupa aceea, isi ia zborul. Nu are rabdare prea multa. Il face pe copil sa se plictiseasca. Cat mai repede. Pentru a trece la urmatoarea victima. Si pentru a se opri din nou.
Imi pun laptopul in brate si incep sa scriu. Dar ce?! Nu stiu. Am un chef nebun sa scriu. Problema e ca nu am idei. Sa scriu despre noi?! Nu. Despre tine?! Iti dau deja prea multa importanta. Despre mine?! Nu imi place sa vorbesc despre mine. Ma trantesc inapoi in pat si ma gandesc. Sau nu. Nu cred ca gandesc. Continui insa sa zambesc prosteste. Esti cel mai dulce fraier. Sau. Care'i fraierul de fapt?! Eu, ca nu mi'am dat seama mai devreme ce trebuie sa fac pentru ca tu sa imi zambesti asa cum ai facut'o azi noapte?! Sau tu, ca nu ti'ai dat seama mai demult ca exist, ca te vreau, ca ma vrei si ca ma poti avea?! Probabil acum e prea tarziu. Sa vedem totusi daca te'ai trezit la realitate. Nu te voi mai cauta. Ma vei cauta tu?! Voi incerca sa te refuz. Vei insista?! Daca raspunsul e negativ, vei pierde locul din varful cutiei cu jucarii. Si nu vei mai avea sansa sa devii o papusa speciala...

joi, iulie 17, 2008

Zambeste.


Sunt in fata blocului in care locuieste. M'a sunat sa ma intrebe daca vin. Nu i'am dat niciun raspuns. Mi'a dat adresa pentru orice eventualitate. Si ia'ta'ma. Stau in mijlocul drumului si imi fumez plamanii. Vreau sa par plictisita. Nu sunt. Din contra. Am emotii. De ce?! Sunt o copila. Imi arunc tigara si imi fac curaj. Sun la interfon iar o voce prea cunoscut de calda imi zice
'Stiam ca vei veni.'
Usa de la apartamentul lui era deschisa. Larg. Intru timida inauntru. El ma asteapta cu acelas zambet cunoscut stand rezemat de unul din peretii holului. Il studiez din cap pana in picioare. E adorabil. Arata bine imbraca in orice. Simt cum incepe sa imi bata inima din ce in ce mai tare. As vrea sa ma pot abtine. Si sa stam toata noaptea de vorba. Sa imi spuna ce vrea in viitor. Dar sunt constienta ca nu va fii asa. Si ca de data asta eu voi pleca. Nu el. Dumnezeule cat de bine arata. Sunt ca un copil mic care se uita la un raft plin de jucarii. Se apropie de mine. Inchide usa si ma prinde de mana. Ma trage incet spre el. Ma atinge atat de fin incat ma cutremur. Deja stie ce imi place. Stie ce vreau. Si stiu ce vrea. De data asta va fii altfel. Se uita in ochii mei si continua sa zambeasca. Tinandu'ma in continuare de mana se apropie de pat. Ma indeamna sa ma asez. Nu ma opun. Se intinde peste mine si continua sa ma sarute plin de pasiune. Ii ador parfumul. Va trebui intr'o zi sa il intreb cum se numeste. Dar nu acum. As strica momentul. Ii dau tricoul jos. Vreau sa ii simt pielea lipita de a mea. Bucata aceea de material ma impiedica sa ii numar bataie inimii. El nu se opune. Face si el acelas lucru. Nu stiu cat timp a trecut. Pare o vesnicie. Ma simt atat de bine. Imi desface nasturele de la pantaloni...
'De data asta nu...'
Se opreste putin...se uita la mine si in ochii lui vad sclipirea pe care o vad deobicei in acel zambet copilaresc. Ma gandeam ca se va supara. Dar din contra. Imi zambeste din ce in ce mai frumos. Ochii lui sunt inecati in fericire. Ma saruta din nou. Si din nou. Si din nou. Din ce in ce mai fin. Din ce in ce mai pasional....
E dimineata. Ma uit in jurul meu. El sta intins langa mine uitandu'se in ochii mei. Zambeste. Omul asta zambeste mereu?! Ii zambeste fiecarei fete cu care ajunge in pat?! Dar sunt mandra. In noapta asta nu a fost ca in restu. Am fost cuminti.
'Imi place cum iti sta parul dimineata'
Sunt...socata?! Pentru prima oara dupa o noapte petrecuta impreuna...vorbeste. Am impresia ca zambeste mai frumos ca nicio data.
'Mie imi place cum zambesti. In dimineata asta ma mult decat alta data.'
'Daca ai vrea, te'ai putea trezi in fiecare dimineata cu acest zambet'
Stiu ce vrea sa zica. Dar nu zic nimic. Rade putin. Dupa care se aopropie de mine si ma saruta. Aceeasi senzatie ca si azi'noapte. Se ridica si ma intreaba daca vreau sa facem dus impreuna ca pretext ca economisim apa. Incepem amandoi sa radem si ii raspund ca voi face cand ajung acasa. Iar apare sclipirea aceea in ochii lui. Raman singura in camera. Ma imbrac... Si il astept in bucatarie. Iese gata imbracat si imi zice ca trebuie sa plece. Plecam impreuna. Pe strada...in drum spre statia de autobuz, ma prinde de mana. Ma uit la el. El zambeste. Ma conduce pana acasa. Ma saruta pe gat.
'Vorbim mai incolo'
Si pleaca. Zambind....

Te vei intoarce. Sper.


Stau in pat cu privirea atintita spre tavan. Ieri eram preocupata de acea intrebare. Azi, singurul lucru care ma preocupa este mesajul lui. Vrea sa ne vedem. Cand se va satura sa se joace cu mintea mea infantila?! Nu stiu ce sa ii raspund. Sa ma duc ?! Sau nu ?!...
Sunt in fata lui. Se uita zambind la mine. Ca deobicei. Acelas zambet inocent. Ca si cand nimic nu s'ar fi intamplat intre noi. De parca am fii doi copii. Dar totusi. Nu imi pasa ce a facut atunci. Sau ce va face maine. Vreau sa vad ce face azi. Ce gandeste azi. Sa profit ?! Da. Uit trecutul. Cu toate ca stiu ca dupa ce voi pleca... mi'l voi reaminti. Dimineata de azi este deja trecutul. Nu mai trebuie sa ma gandesc de ce am venit. Sunt aici. E aici. Iar el zambeste. Acelas zambet care ma ameteste de fiecare data. Acelas zambet care ma face sa zambesc la randul meu. Sunt constienta ca are doua picioare cu care pune piedici bine gandite. Piedici care ma impiedica sa visez mai departe. Piedici care ma impiedica sa trec peste trecut. Piedici care ma fac sa il vreau din ce in ce mai mult. Ma multumesc cu el doar noaptea. Clipele petrecute cu el sunt ca un vis frumos care dimineata dispare lasandu'ti un zambet amar in coltul gurii.
Stam deja de cateva minute uitandu'ne unul la celalalt... Vreau sa rup tacerea. Ma apropii incet de el si ii soptesc
'Te vreau...'
Ma prinde usor in brate si spre surprinderea mea imi sopteste inapoi
'Ma ai. Profita...'
Simt cum ametesc. Ma pierd in bratele lui iar el continua sa zambeasca. Contiuna sa ma priveasca fix in ochi. Stie ca ma voi intimida. Oare la ce se gandeste cand e constient ca detine toata puterea asupra mea si a mintii mele ?! Oare de ce nu imi spune nicio data ca ma vrea la fel de mult. Sau poate chiar mai mult decat mine ?! De ce poate sa stea zambind si sa ma priveasca minute in sir fara sa imi spuna nimic ?! Intrebarea corecta ar fii de ce face asta... nu de ce poate. Inchid ochii pentru a sterge zambetul acela cuminte din mintea mea. Ii simt respiratia pe gatul meu. Ii simt buzele lipindu'se de pielea mea ca doua ventuze moi. Ii simt degetele fine mangaindu'mi spatele. Imi vine sa plang. De ce imi amintesc mereu de momentele in care nici nu vrea sa stie ca exist ?! De ce imi amintesc mereu ca el profita de mintea mea frageda ?! Simte ca ceva nu e in regula. Imi da drumul si ma priveste in ochi.
'Trebuie sa plec. Vorbim mai tarziu'.
Nu asteapta sa ii raspund. Oricum nu cred ca as fii in stare. Ma saruta usor pe gat si pleaca. Eu ma uit pierduta dupa el. El se uita inapoi cu acelas zambet cunoscut. Incep deja sa urasc zambetul ala. Poate ca, daca nu ar exista el, nu ar exista nici sentimentul pe care il simt pentru posesorul zambetului. Nici fluturii din stomac atunci cand el apare in fata mea. Nici noptile petrecute in bratele lui. Nici zambetul amar din coltul gurii dupa ce pleaca fara niciun cuvant. Nici lacrimile din zilele in care nu vorbim.
Dar se va intoarce. Sper...

miercuri, iulie 16, 2008

Intrebari. Niciun raspuns


O mana grea ma apasa pe piept ingreunandu'mi respiratia. O dau la o parte fara sa ii dau prea multa atentie. De abea dupa cateva secunde petrecute cu privirea in tavan realizez ce se intampla. E langa mine. A fost toata noaptea. Am fost a lui si a fost al meu. Ne'am simtit. Ca atunci. Ma simt bine. Ma duc la baie. Fericirea mea este reflectata de oglinda prafuita. Aud usa de la intrare. Ma uit in pat. El nu mai e. De ce pleaca mereu fara sa spuna niciun cunvant?! Pana acum 5 minute ma simteam minunat. Acum...ma simt murdara. Ma simt vinovata. E genul de jeg care nu se duce cu apa si sapun. E genul de vina care nu trece cu 'imi pare rau'.
Aud soneria cum bazaie insistent acompaniata de bubuiturile facute de pumnii slabuti ai lui Croc. Ma ridic din pat greoaie. Dar cad inapoi. Corpul nu vrea sa ma asculte. Ma scutur incetisor si incerc din nou sa ma ridic.
'Doamne ajuta. Ce dracu faci in pat la ora asta?!'
si fara sa astepte vre'un raspuns din partea mea ma da la o parte din fata usii si intra in apartamentul meu intors cu susul in jos.
'Dumnezeule Uanna. Ieri nu ai raspuns la telefon. Vin la tine...casa e un dezastru. Ce se intampla?!'
Incui usa plictisita si trec pe langa ea frecandu'ma la ochi.
'Iar vorbesc singura...'
Dacar ar stii despre ce este vorba ar fii in stare sa'l omoare. Nu am de gand sa ii dau detalii.
'Sunt bine. Iesim mai incolo?! Am nevoie de aer curat'
Imi raspunde afirmativ...incearca sa adune putin prin casa si pleaca. Sunt din nou singura. La fel de singura ca in momentul in care am auzit usa inchizandu'se dupa el. Cat oare va mai continua aceasta minciuna?! Sunt constienta ca isi bate joc de mine. E atat de mare diferenta... Dintre ce se petrece in mintea mea si adevar. Dintre noi... Dintre noptile petrecute impreuna si zilele in care nu vorbim.
E deja seara. Iar eu ma plimb plictisita alatauri de Croc care imi povesteste ce a mai facut zilele astea. Nu o ascult. Cu toate ca as vrea. Sunt momente in care chiar nu pot tine pasul cu ea. Ma oboseste. Iar eu il vreau pe el. De cateva zile ma tot bantuie intrebarea 'de ce el?!'. Chiar asa. De ce el?! Pentru ca are doua personalitati?! Pentru ca ma ignora ziua iar noapta ma strange in brate?! Probabil. Voi cauta raspunsuri mai tarziu...

marți, iulie 15, 2008

Vreau.


'Vreau sa vreau?! Pot sa vreau?!'. Aceste intrebari zburau prin fata ochilor mei. Inainte sa pot realiza ce se intampla si de ce ma trezesc cu gandul la el, am auzit zgomotul enervant facut de telefonul fix. Cu inima in gat raspund.
'Alo?!'
O voce ragusita ezita la capatul firului...
'Te'am trezit?!
Suspinand ii zic
'Nu Croc, nu m'ai trezit. S'a intamplat ceva?'
'Nu. Vroiam doar sa stiu daca iesim azi. Stii...afara ploua...'
Croc. Fiinta care stie totul despre realtia mea cu el. Relatie care nu se poate numi o relatie. Nici macar prieteni nu ne putem numi.
'Iesim. Ma suni mai tarziu?! Acum vreau doar sa fac un dus.'
'Ok.'
Trantesc telefonul si imi arunc capul pe perna. 'De ce nu ma suna?! De ce nu ma suna sa imi zica sa iesim?! De ce nu ma suna sa isi ceara scuze pentru cum a vorbit aseara?!' Ma ridic si incerc sa scap de imaginea lui. Imi pornesc laptopul si ma duc la baie. Ma studiez goala in fata oglinzii. 'Ma distruge. Si psihic si fizic. Nu sunt ce cauta el. De ce incerc sa ma mint singura?! De ce ma prostesc incercand sa ma schimb?! Pentru el...el. Acel el care nici macar nu ma baga in seama. Acel el care nici nu ma observa.'
Ma aplec incet spre stratul de apa adunat in cabina in care intr-o noapte noi doi savuram clipele petrecute sub dus. Acum sunt singura. Ma sprijin usor de peretele rece. Speram sa simt aburii respiratiei noastre haotice din timpul acelei partide de sex nebun. Dau drumul la apa si ma cutremur. E exact ca atunci. Dar mangaierile si vorbele lui fine lipsesc. Daca ar fii aici... Daca as putea da timpul inapoi ...ar fii frumos. Ar fii ca atunci. L'as simti. M'ar simti. Ne'am simti. Imi apare insa in gand conversatia de ieri. Ma sterg la ochi si incerc sa ma gandesc la altceva. Incep sa plang. Opresc apa si imi iau prosopul incercand sa uit momentele in care era in fata mea sarutandu'ma.
Azi nu a dat niciun semn de viata. Oare chiar nu ii pasa?! Ridic ecranul laptopului pentru a vedea o gramada de mesaje de la Croc. Imi zice sa ne vedem la4. E 3. Ma imbrac repede si ies pe usa...
'Esti bine?!'
Vocea ei rasuna in capul meu ca o melodie pusa pe repeat. Dar nu intelegeam ce zice. Era doar un zgomot. Am simtit cum ma prinde de maini si ma scutura. Atunci am vazut'o pe Croc. Statea in fata mea speriata. Nestiinda ce sa faca sau sa imi zica.
'De 10 minute nu mai zici nimic. Te uiti in gol. Esti bine?! Ti'a sunat telefonul...ai primit un mesaj de la el...'
I'am smuls telefonul din mana. Cu ochii cat cepele parcurg randurile scrise de el. Le citesc din nou. Si din nou. Creierul meu nu vrea sa le inteleaga. Nu imi vine sa cred. Visez?!
Croc continua sa ma priveasca nedumerita...
'Vrea sa ne intalnim. Ma duc. Ma duc la el.'
Merg incet spre locul in care m'a rugat sa vin. El sta si ma asteapta zambind. Iar a ajuns mai repede. Ma apropii incet de el. Il sarut pe obraz iar el ma strange puternic in brate. Imi propune sa ne asezam pe o banca. Nu stiu ce are de gand...
'Vroiai sa imi spui ceva...'
'Pai...' incep eu balbaindu'ma...
'Nu pot uita noaptea aia. Si...uhm...' Nu reusesc sa leg niciun cuvant. El se uita la mine zambind. Se uita fix in ochii mei. Ma intimidez si las privirea in jos... Ii simt mana cum se apropie de fata mea si ma trage usor spre el. Brusc simt din nou acel miros cunoscut, aceleasi buze moi, aceeasi senzatie placuta....