duminică, mai 30, 2010

stăm sub norul nostru gri deschis
si ne cam plouă.

dar încercăm să nu ne plângem căci plouă,
cu câteva surâsuri şi chiar c-un zâmbet, poate două.
şi poate dacă mai stăm puţin pe-aici
va-ncepe-ncet să cadă,
tremurând fricoasă să n-o vadă,
şi-o-mbrăţişare a şovăindelor mâini mici.
dar ei văzând, ne prind prea des clipirile
lăsându-le-apoi să ni se-piardă-n zori.
ba chiar ne-amestecă şi visele
culegându-le, crezând că-s flori.
râzând, ei ne scutură până şi norul
lăsând pe mâine soarele plin de iubire,
amânându-ne astfel zborul.

ne-am luat bilet doar dus spre fericire
şi ne cam plouă.