joi, iulie 17, 2008

Zambeste.


Sunt in fata blocului in care locuieste. M'a sunat sa ma intrebe daca vin. Nu i'am dat niciun raspuns. Mi'a dat adresa pentru orice eventualitate. Si ia'ta'ma. Stau in mijlocul drumului si imi fumez plamanii. Vreau sa par plictisita. Nu sunt. Din contra. Am emotii. De ce?! Sunt o copila. Imi arunc tigara si imi fac curaj. Sun la interfon iar o voce prea cunoscut de calda imi zice
'Stiam ca vei veni.'
Usa de la apartamentul lui era deschisa. Larg. Intru timida inauntru. El ma asteapta cu acelas zambet cunoscut stand rezemat de unul din peretii holului. Il studiez din cap pana in picioare. E adorabil. Arata bine imbraca in orice. Simt cum incepe sa imi bata inima din ce in ce mai tare. As vrea sa ma pot abtine. Si sa stam toata noaptea de vorba. Sa imi spuna ce vrea in viitor. Dar sunt constienta ca nu va fii asa. Si ca de data asta eu voi pleca. Nu el. Dumnezeule cat de bine arata. Sunt ca un copil mic care se uita la un raft plin de jucarii. Se apropie de mine. Inchide usa si ma prinde de mana. Ma trage incet spre el. Ma atinge atat de fin incat ma cutremur. Deja stie ce imi place. Stie ce vreau. Si stiu ce vrea. De data asta va fii altfel. Se uita in ochii mei si continua sa zambeasca. Tinandu'ma in continuare de mana se apropie de pat. Ma indeamna sa ma asez. Nu ma opun. Se intinde peste mine si continua sa ma sarute plin de pasiune. Ii ador parfumul. Va trebui intr'o zi sa il intreb cum se numeste. Dar nu acum. As strica momentul. Ii dau tricoul jos. Vreau sa ii simt pielea lipita de a mea. Bucata aceea de material ma impiedica sa ii numar bataie inimii. El nu se opune. Face si el acelas lucru. Nu stiu cat timp a trecut. Pare o vesnicie. Ma simt atat de bine. Imi desface nasturele de la pantaloni...
'De data asta nu...'
Se opreste putin...se uita la mine si in ochii lui vad sclipirea pe care o vad deobicei in acel zambet copilaresc. Ma gandeam ca se va supara. Dar din contra. Imi zambeste din ce in ce mai frumos. Ochii lui sunt inecati in fericire. Ma saruta din nou. Si din nou. Si din nou. Din ce in ce mai fin. Din ce in ce mai pasional....
E dimineata. Ma uit in jurul meu. El sta intins langa mine uitandu'se in ochii mei. Zambeste. Omul asta zambeste mereu?! Ii zambeste fiecarei fete cu care ajunge in pat?! Dar sunt mandra. In noapta asta nu a fost ca in restu. Am fost cuminti.
'Imi place cum iti sta parul dimineata'
Sunt...socata?! Pentru prima oara dupa o noapte petrecuta impreuna...vorbeste. Am impresia ca zambeste mai frumos ca nicio data.
'Mie imi place cum zambesti. In dimineata asta ma mult decat alta data.'
'Daca ai vrea, te'ai putea trezi in fiecare dimineata cu acest zambet'
Stiu ce vrea sa zica. Dar nu zic nimic. Rade putin. Dupa care se aopropie de mine si ma saruta. Aceeasi senzatie ca si azi'noapte. Se ridica si ma intreaba daca vreau sa facem dus impreuna ca pretext ca economisim apa. Incepem amandoi sa radem si ii raspund ca voi face cand ajung acasa. Iar apare sclipirea aceea in ochii lui. Raman singura in camera. Ma imbrac... Si il astept in bucatarie. Iese gata imbracat si imi zice ca trebuie sa plece. Plecam impreuna. Pe strada...in drum spre statia de autobuz, ma prinde de mana. Ma uit la el. El zambeste. Ma conduce pana acasa. Ma saruta pe gat.
'Vorbim mai incolo'
Si pleaca. Zambind....

Te vei intoarce. Sper.


Stau in pat cu privirea atintita spre tavan. Ieri eram preocupata de acea intrebare. Azi, singurul lucru care ma preocupa este mesajul lui. Vrea sa ne vedem. Cand se va satura sa se joace cu mintea mea infantila?! Nu stiu ce sa ii raspund. Sa ma duc ?! Sau nu ?!...
Sunt in fata lui. Se uita zambind la mine. Ca deobicei. Acelas zambet inocent. Ca si cand nimic nu s'ar fi intamplat intre noi. De parca am fii doi copii. Dar totusi. Nu imi pasa ce a facut atunci. Sau ce va face maine. Vreau sa vad ce face azi. Ce gandeste azi. Sa profit ?! Da. Uit trecutul. Cu toate ca stiu ca dupa ce voi pleca... mi'l voi reaminti. Dimineata de azi este deja trecutul. Nu mai trebuie sa ma gandesc de ce am venit. Sunt aici. E aici. Iar el zambeste. Acelas zambet care ma ameteste de fiecare data. Acelas zambet care ma face sa zambesc la randul meu. Sunt constienta ca are doua picioare cu care pune piedici bine gandite. Piedici care ma impiedica sa visez mai departe. Piedici care ma impiedica sa trec peste trecut. Piedici care ma fac sa il vreau din ce in ce mai mult. Ma multumesc cu el doar noaptea. Clipele petrecute cu el sunt ca un vis frumos care dimineata dispare lasandu'ti un zambet amar in coltul gurii.
Stam deja de cateva minute uitandu'ne unul la celalalt... Vreau sa rup tacerea. Ma apropii incet de el si ii soptesc
'Te vreau...'
Ma prinde usor in brate si spre surprinderea mea imi sopteste inapoi
'Ma ai. Profita...'
Simt cum ametesc. Ma pierd in bratele lui iar el continua sa zambeasca. Contiuna sa ma priveasca fix in ochi. Stie ca ma voi intimida. Oare la ce se gandeste cand e constient ca detine toata puterea asupra mea si a mintii mele ?! Oare de ce nu imi spune nicio data ca ma vrea la fel de mult. Sau poate chiar mai mult decat mine ?! De ce poate sa stea zambind si sa ma priveasca minute in sir fara sa imi spuna nimic ?! Intrebarea corecta ar fii de ce face asta... nu de ce poate. Inchid ochii pentru a sterge zambetul acela cuminte din mintea mea. Ii simt respiratia pe gatul meu. Ii simt buzele lipindu'se de pielea mea ca doua ventuze moi. Ii simt degetele fine mangaindu'mi spatele. Imi vine sa plang. De ce imi amintesc mereu de momentele in care nici nu vrea sa stie ca exist ?! De ce imi amintesc mereu ca el profita de mintea mea frageda ?! Simte ca ceva nu e in regula. Imi da drumul si ma priveste in ochi.
'Trebuie sa plec. Vorbim mai tarziu'.
Nu asteapta sa ii raspund. Oricum nu cred ca as fii in stare. Ma saruta usor pe gat si pleaca. Eu ma uit pierduta dupa el. El se uita inapoi cu acelas zambet cunoscut. Incep deja sa urasc zambetul ala. Poate ca, daca nu ar exista el, nu ar exista nici sentimentul pe care il simt pentru posesorul zambetului. Nici fluturii din stomac atunci cand el apare in fata mea. Nici noptile petrecute in bratele lui. Nici zambetul amar din coltul gurii dupa ce pleaca fara niciun cuvant. Nici lacrimile din zilele in care nu vorbim.
Dar se va intoarce. Sper...