luni, august 24, 2009

numai patru minute ~ oricum nu voi veni.


Îmi bagi sub piele fluturi, dezbrăcându'mă atent de orice argument. Te opreşti apoi brusc privindu'mă timid. Ţi'am zis de atâtea ori să te laşi de fumat...
'Să nu te mire dacă la noapte voi pleca şi vei găsi patul gol dimineaţă. Să nu te mire dacă vei rămâne trist, trăgând anost dintr'o ţigară ce nu se va mai termina. Să nu te mire...'
'Taci! Măcar pentru patru minute, poţi să taci?!' Sacadarea de dans electric a vocii tale mă face să tremur. Agitaţi, fluturii îşi mişcă greoi aripioarele, încercând să iasă speriaţi din mine.
Mă apeşi puternic de peretele roz deschis din camera mamei. Îţi simt mâinile încordându'se treptat pe umerii mei mici şi observ cum nevoia de a mă strânge în braţe, de a mă avea numai pentru tine, de a'mi spune 'tu' ochi în ochi, respirându'mi posesiv în faţă, te cuprinde încet... încet, până ajunge să'ţi îmbrăţişeze suav fiecare particulă, adâncindu'te în gingăşia celor mai ascunse dorinţe.
Te simt cum cauţi grăbit prin mine frumoasele aripi...Te simt. Încerci să'i prinzi, să'i scoţi din mine, dar nu'i găseşti ~ ei s'au speriat. Azi nu pot fi tot eu de vină, să ştii că azi tu eşti vinovat.
'Nu vreau să te mai caut prin mine, nici tu pe ei. Haide ieşi, pentru că eu plec acum.'
Dar ochii tăi înlăcrimaţi mă ţin încă lipită de peretele rece...
Mă întristează încăpăţânarea ta. Te împing plângând şi mă dezbrac în grabă, arunc tenişii şi rochia aiurea.
'Să ştii că păstrez fluturii'. Zâmbesc cald şi ies pe geam.
Las vântul să mă'nbrăţişeze aşa cum o făceai tu ieri ~ las ploaia să mă'nbrace'ntr'un şal din stropi fini de vară, în timp ce'ţi las în urmă strigătul plâns şi ochii trişti urmărindu'mi neputincioşi umbrele, alergând spre nicăieriul care până ieri era al nostru. Al meu încă e, dar tu cine eşti azi?


Nu ştiu unde sunt. Nu ştiu nici când vin. Dar tu aşteaptă'mă patru minute. Numai patru, apoi pleacă ~ pentru că oricum nu voi veni.