marți, decembrie 15, 2009

nici Tic - nici Tac.


Şi poate m'aş îndrăgosti şi azi de tine...


A existat mereu un decalaj între lume şi mine -
Seara se'ntâmplă uneori ca arzătorul soare să nu apună peste sufletul tău sincer căci secundarul lumii mele nu ticăie'n acelaşi ritm. Nu spun că lumea din mine e alta. Nu.

Lumea e aceeaşi - dar trece diferit.

În haosul sufletului meu se duce'o luptă aprigă între vesela ninsoare şi ploaia razelor de soare iar primăvara'mi cântă o veselă balada sub blânda privire a coloratei toamne.
Şi briza cald'a zilelor de vară, înfriguratului soare'i dă târcoale.
Miezul nopţii bate dis-de-dimineaţă la uşa prăfuitului ceas iar adormitele pleoape se ridică'ncet, promiţând că vor râde azi, pentru un 'totdeauna' mut.

Şi'n timpul ăsta, timpul e tăcut.

Gândurile'mi jucăuşe rămân agăţate'n crengile nebuniei mele şi timpul îmi surâde leneş. Şi ieri, şi azi...
Şi mâine, îmi amintesc privirea lui caldă pe care'o urmăream tânjind după un zâmbet târziu -
în mine însă, timpul s'a oprit.


Şi'a lăsat în loc, un 'tot' pustiu.




...Dac'aş ştii în al cui ceas să te mai caut.

joi, decembrie 03, 2009

.


Te'am ucis astăzi.
Şi'mi zâmbeai printre lacrimi, cum îmi zâmbeşti mereu.




Astăzi îmi doresc. Oare pot să îmi doresc?
Îmi doresc să'mi mai dai puţin timp.
Doar puţin, pentru că plec.
Plec, şi apoi, te voi dori din colţul celălalt al lumii.

Îmi mai doresc să râzi.
Să'ţi râdă ochii dulci ca'n zilele de ieri.

În cana mea verde, plină cu dorinţe, va ninge mâine.
Va ninge cum n'am mai văzut, cu mii de culori zâmbitoare.
Va ninge cum ningea şi azi, doar că mai frumos.
Şi va ninge, pentru că mâine nu'mi voi mai dori.

Promite'mi că mă vei aştepta când voi pleca,
Să te doresc din colţul celălalt al lumii.
Şi'mi vei zâmbi...de dragul zilelor de ieri.

Ieri, când lumea noastră mică, era rotundă şi'mi zâmbea,
Tu unde erai?

Şi chiar dacă astăzi, când ninge'n cana mea cea verde, nu îmi mai doresc nimic,
Chiar dacă am tot,
Chiar şi atunci...
Eu îmi doresc oricum, pentru că uneori, dorinţele se împlinesc.

Da, astăzi îmi doream atâtea, vezi?
Dar mi'a trecut.




Tot astăzi,
Am murit şi eu.

vineri, septembrie 18, 2009

12 şi ceva; poate mai târziu.

Începe pe la 12:36 sau cel puţin atunci începi tu să te pierzi. Pământul îţi fuge grăbit de sub picioarele'ţi tremurânde, inimai face o gaură perfectă în cutia toracică în timp ce camera valsează cu mintea ta iar particulele prăfuite ale creierului tău plictisit de banalul în care se îmbăiază zilnic păşesc atent spre acel punct care te va face să explodezi în bucăţi mici şi roz ce'o vor învălui pe ea într'o vinovăţie molipsitoare. Sau cel putin asta crezi. O vezi pe ea, şi ştii că te vede. Îţi zâmbeşte pervers de la masa din colţul opus apoi se întoarce. O simţi râzând. Vocea ei te îmbrăţişează suav şi îi simţi şoldurile gingaşe legănând aerul cald pe ritmul piesei ale cărei note ieşeau ieri dansând din megafonul vechi de lângă patul vostru.

Vine, plutind graţios, mai aproape şi tu te droghezi, închizând ochii purtat de halucinaţiile colorate, cu parfumul dulce pe care i l'ai dăruit de ziua ei. Te'ntreabă, parcă cântând, ce mai faci, iar tu o vezi deja goală în braţele tale. Îi dai grijuliu şuviţele de păr la o parte şi o săruţi infantil pe frunte. O mângâi pe umerii catifelaţi şi o săruţi atent pe gât. Buzele ţi se despart uşor şi vrei să'i şopteşti cât de mult o iubeşti, cât de dor ţi'a fost de ea şi cât... dar ea pleacă. El o ţine de mână, ea te priveşte zâmbind, şi iese.

Îi simţ mirosul plăcut părăsind triumfător încăperea. Aerul cald de pe ringul de dans stă acum nemişcat, privind'o alături de tine, cum pleacă. Notele vesele din radioul de pe bar îţi şuieră întrebătoare în urechi şi tu, tu eşti palid şi tăcut. Te plimbi plângând pe trotuarul prăfuit iar lacrimile'ţi sincere se'nnoadă triste la capătul străzii. Ei se uită râzând la tine dar eşti prea beat ca să îţi pese. Şimţi cum strada se termină dar continui să mergi... păşeşti apăsat în întunericul din faţa ta.

O auzi cum oftează, aşa cum face mereu când se întoarce pe partea cealaltă. Îi simţi respiraţia calmă gâdilându'ţi pieptul. Îi vezi degetele lungi căutându'te în lumina dimineţii. O strângi puternic în braţe, o săruţi pe umerii goi şi încerci să adormi la loc.

Bună dimineaţa.

luni, august 24, 2009

numai patru minute ~ oricum nu voi veni.


Îmi bagi sub piele fluturi, dezbrăcându'mă atent de orice argument. Te opreşti apoi brusc privindu'mă timid. Ţi'am zis de atâtea ori să te laşi de fumat...
'Să nu te mire dacă la noapte voi pleca şi vei găsi patul gol dimineaţă. Să nu te mire dacă vei rămâne trist, trăgând anost dintr'o ţigară ce nu se va mai termina. Să nu te mire...'
'Taci! Măcar pentru patru minute, poţi să taci?!' Sacadarea de dans electric a vocii tale mă face să tremur. Agitaţi, fluturii îşi mişcă greoi aripioarele, încercând să iasă speriaţi din mine.
Mă apeşi puternic de peretele roz deschis din camera mamei. Îţi simt mâinile încordându'se treptat pe umerii mei mici şi observ cum nevoia de a mă strânge în braţe, de a mă avea numai pentru tine, de a'mi spune 'tu' ochi în ochi, respirându'mi posesiv în faţă, te cuprinde încet... încet, până ajunge să'ţi îmbrăţişeze suav fiecare particulă, adâncindu'te în gingăşia celor mai ascunse dorinţe.
Te simt cum cauţi grăbit prin mine frumoasele aripi...Te simt. Încerci să'i prinzi, să'i scoţi din mine, dar nu'i găseşti ~ ei s'au speriat. Azi nu pot fi tot eu de vină, să ştii că azi tu eşti vinovat.
'Nu vreau să te mai caut prin mine, nici tu pe ei. Haide ieşi, pentru că eu plec acum.'
Dar ochii tăi înlăcrimaţi mă ţin încă lipită de peretele rece...
Mă întristează încăpăţânarea ta. Te împing plângând şi mă dezbrac în grabă, arunc tenişii şi rochia aiurea.
'Să ştii că păstrez fluturii'. Zâmbesc cald şi ies pe geam.
Las vântul să mă'nbrăţişeze aşa cum o făceai tu ieri ~ las ploaia să mă'nbrace'ntr'un şal din stropi fini de vară, în timp ce'ţi las în urmă strigătul plâns şi ochii trişti urmărindu'mi neputincioşi umbrele, alergând spre nicăieriul care până ieri era al nostru. Al meu încă e, dar tu cine eşti azi?


Nu ştiu unde sunt. Nu ştiu nici când vin. Dar tu aşteaptă'mă patru minute. Numai patru, apoi pleacă ~ pentru că oricum nu voi veni.

joi, mai 28, 2009

Sfârşit de Mai, poate început de Iunie.


Din depărtare, stropii grei cântă veseli pentru noi.
Îi simt apropiindu'se şi alunecându'mi graţios pe obrajii înfierbântaţi. Degetele tale tresar încetişor şi se apropie de faţa'mi zâmbitoare, îndepărtându'mi grijulii câteva picături jucăuşe de lângă surâsul atârnat de colţul gurii.
Ce frumos plouă.
Mă prinzi vesel de mâna stângă şi mă tragi după tine. Plutim în paşi de dans prin ploaia caldă. Plutim zâmbind la sfârşit de Mai.
Nu'i nimeni acum aici... nimeni care să ne vadă şi care să ne numere paşii stinşi din Piaţa Libertăţii. Nimeni care să ne studieze atent privirile ascunse. Nimeni care să ne citească gândurile puerile din minţile perverse - sau invers. Numai noi, paşii de dans şi ploaia caldă la sfârşit de Mai.
Te opreşti din calmul dans şi mă priveşti cu subînţeles.
Apropie'ţi simpaticele buze, şi însemnează'ţi gândurile vii pe obrazul meu cald. Aşa, va ştii şi el ce urmaresti.
Acum, ei se apropie cu paşi grăbiţi şi cântecul lor e din ce în ce mai slab. Atât de slab, încât noi nu'l mai auzim.

Rămâi cu mine toata seara... Ce'ţi pasă dacă nu mai plouă?
Poate plouă şi mâine, la'nceput de Iunie.

marți, aprilie 14, 2009

Pentru tine.


Atât de departe de 'noi', scrijelim acelaşi vers vechi pe pereţii prăfuiţi. Respirând, aburim geamurile reci.
Ce frumos este afară.

Uneori vreau sa te ţin în braţe atât de tare încât chestia asta mă sperie.
Ca şi cum aş vrea să te ţin în braţe până când ţi se scurge viaţa din tine.


Aşa, sufletul tău ar rămâne al meu. Ar rămâne la mine... mereu.
Pe acelaşi perete prăfuit, lângă acelaşi vers vechi.
Lângă mine.
Departe de 'noi'.

La oo:oo ne'am despărţit.
Adio. Până data viitoare...

marți, martie 17, 2009

Atinge'ma. Hai!


Vi cu pasi parfumati si grei spre mine. Privirea ta rece trece prin mine si se lipeste undeva pe perete, langa tabloul acela vechi si plin de praf.
'Atinge-ma' imi spui tu, aproape plangand.
'Poftim?!' raspund speriata, indepartandu-ma putin de acel necunoscut baiat. Acel tu, doar ca mai parfumat decat cand ai plecat.
'Sunt eu. Acelasi eu de ieri. iti amintesti?!'. Te apropii amenintator.
'Da, sigur...' iti zic eu ezitand.

De ce zambesti?! Parfumul ei dulce e tot aici.
E intre noi, paralizandu'mi intr'un mod straniu bratele, impiedicandu'ma sa te ating.

'Te ating eu.' si pasesti zambind spre mine.
'Cum spui tu...'. eu tremur.

Simt mirosul ei apropiindu'se de mine. O simt atat de aproape.
Rujul ei rosu imi zambeste parsiv de pe buzele tale umede.
Ce curva.

'Daca te ating, promiti sa nu mori?!
'Da...' si totusi, continui sa ezit.
'Si daca mor eu?' ma intrebi tu razand.
'Atunci, va muri si parfumul ei cu tine. Atinge-ma'. acum sunt sigura.

Tu, cu varfurile degetelor frumos mirositoare aproape atingandu'mi coapsele, zambesti cum imi zambea copilul de ieri.
'Tine-te bine, draga mea! S-ar putea sa te trezesti la ani lumina de-aici.'

Apoi m-ai atins.
Am devenit din nou un singur 'noi', lasand'o pe Ea undeva intre 2:oo si 5:oo noaptea trecuta.

Si timpul a zburat.
Atinge-ma si maine.

sâmbătă, februarie 07, 2009

Intre vise si mult parfum...


Esti dorinta din fiecare pat.
Vino. Zambeste'mi. Atinge'ma. Si pleaca.

Fumul intepator iese din mine luand forme perverse.
Te simt privindu'ma atent, si te vreau undeva intre vise si mult parfum.
Te apropii de mine. Iti simt pasii grei inghetand pe covorul de un albastru-verzui. Imi soptesti dorinte, dorite in graba.
Ma musti de gat, ma strangi in brate, ma topesti intre tine si cearsaful necalcat, ma saruti apasat pe buzele reci, ma musti din nou.

Sunt fantezia dintre atunci si acum.
Taci. Saruta'ma. Zgarie'ma. Si pleaca.

Vinul rosu ne face atent cu ochiul.
Ma simti privindu'te cu teama, si ma vrei undeva intre azi si ziua de maine.
Ma apropii incet de tine. Imi simti corpul plutind gingas pe gresia rece. Te intorc incet spre mine si'ti spun ca te iubesc.
Te zgarii incet pe spatele gol, te strang in brate, te inec undeva intre mine, soapte calde si perete, te sarut apasat pe gatul umed, te zgarii din nou.

Esti visul din fiecare dimineata.
Vino. Trezeste'ma. Buna dimineata. Si pleaca.

Te am undeva intre vise si mult parfum.
Ma ai undeva intre azi si ziua de maine.

Te am aici.
Ma ai acum.

sâmbătă, ianuarie 17, 2009

Zambet scump, de curva trista.


As vrea sa'mi imprumuti zambetul ala scump de curva trista. Pentru o zi.

Stau in fata cafelei reci si te astept. Aseara n'ai ajuns...
Ai un zambet sters de copil rasfatat intr'o zi de mai. Ma saruti apasat pe frunte in timp ce imi umpli cana cu cafea calda. Te prind brusc de mana si tresari. Sunt rece. Stiu. Continui sa iti apas degetele cu un miros necunoscut de cana mea calduta. Imi aprind o tigara cu o singura mana si privesc fumul apropiindu'se provocator de fata ta palida. Iti dau drumul si ma ridic sa plec, dar ma intorc brusc. Vin incet spre tine privindu'te cu sila. Te'as snopi in bataie. Dar nu. Nu acum. Poate mai tarziu.
Mai fraiere, iar ai ruj pe gat. Si nu e al meu. E ruj scump de curva trista. Te lipesc de peretele rece al bucatariei si iti deschid repede camasa in carouri. Te sarut apasat peste buzele ei. Frumoasa nuanta. Tu imi dai incet maieul jos, mangaindu'mi fin coloana incordata. Lasa tandretea pt ea. Se potriveste cu rujul.

Hainele plutesc spre gresia rece si geamul din stanga ta se abureste treptat. Ma strangi puternic in brate, ridicandu’mi piciorul drept in jurul tau. Simt peretele rece lipindu’se de spatele meu gol. Imi simt buzele sangerand. Esti peste mine de cateva minute iar unghiile mele de un rosu aprins iti intra in spate lasandu’ti urme adanci. Sunt sigura ca ii vor placea. Se potrivesc cu rujul.
Si tu zambesti satisfacut.
Ma smulg brusc dintre tine si perete. Ma sufoci. Studiez atent zambetul ei pe gatul tau. Ce zambet trist. Mi’ar sta bine, maine.

Acum poti pleca. Si maine cand revi, da-mi zambetul, macar cel scump de curva trista.

vineri, ianuarie 02, 2009

Anul in care ma iubeai, a trecut.


Esti vocea aceea calda de copil. Esti limba care apasa atent fiecare litera a acelui ‚te iubesc’ prafuit. Ma dezgusti.

Esti cuvantul care imi apasa subtirele stomac. Iesi! Esti sufletul care ma sufoca. Esti gandacul meu de bucatarie de un albastru-verzui, care imi explica oftand, cum m’a iubit tot anul trecut. Ma plictisesti.

Esti acel fior care alearga prin mine, cautandu’ma. Te pierzi. Da, te pierzi in mine. Sper sa nu te mai gasesti. Ramai, dar taci! Esti acea voce calda de copil care imi gadila anul trecut interiorul rece. Nu te mai vreau. Deci taci, sau pleaca. Ma obosesti.

Esti curva din fiecare noapte, care dimineata dispare. Simti ca nu te vreau, dar tu stai. Esti degetul fin care se plimba pe pielea mea transpirata. E timpul sa pleci. Anul in care tu ma iubeai, a trecut.

Esti inca aici. De ce? Pleaca! Scrisoarea ta n’a luat sfarsit? Pacat. Scrisoarea mea s’a terminat.


Adio copile.

Anul acesta te voi uri. Doar pentru ca tu m’ai iubit tot anul trecut!