duminică, mai 30, 2010

stăm sub norul nostru gri deschis
si ne cam plouă.

dar încercăm să nu ne plângem căci plouă,
cu câteva surâsuri şi chiar c-un zâmbet, poate două.
şi poate dacă mai stăm puţin pe-aici
va-ncepe-ncet să cadă,
tremurând fricoasă să n-o vadă,
şi-o-mbrăţişare a şovăindelor mâini mici.
dar ei văzând, ne prind prea des clipirile
lăsându-le-apoi să ni se-piardă-n zori.
ba chiar ne-amestecă şi visele
culegându-le, crezând că-s flori.
râzând, ei ne scutură până şi norul
lăsând pe mâine soarele plin de iubire,
amânându-ne astfel zborul.

ne-am luat bilet doar dus spre fericire
şi ne cam plouă.

miercuri, mai 12, 2010

Îmi creşte iarbă printre gânduri şi tu alergi de-azi dimineaţă, mai mult desculţ, prin ea.
Poate mai târziu te vei întinde, ostenit de'atâta grabă, sub umbra minţii mele,
Întrebându-mă cummămaisimt,
chiar vrând să ştii.

Şi dacă nu, soarele îmi va zâmbi mie oricum;
iar mâine dimineaţă, apucându-l de-o mânecă îl voi târî cu mine, cât mai adânc, adânc de tot,
în tine;

'Nu ai loc în mine însă
suntem prea mulţi
deja.'

marți, mai 04, 2010

visez mereu
poate o ea
şi mulţi alţi ei;

poate un voi
şi chiar un noi;
poate un tu
şi o eu
sau poate nu.

visând aşa
poate mă'ntreb:

tu cevisezi mereu?