joi, iulie 17, 2008

Te vei intoarce. Sper.


Stau in pat cu privirea atintita spre tavan. Ieri eram preocupata de acea intrebare. Azi, singurul lucru care ma preocupa este mesajul lui. Vrea sa ne vedem. Cand se va satura sa se joace cu mintea mea infantila?! Nu stiu ce sa ii raspund. Sa ma duc ?! Sau nu ?!...
Sunt in fata lui. Se uita zambind la mine. Ca deobicei. Acelas zambet inocent. Ca si cand nimic nu s'ar fi intamplat intre noi. De parca am fii doi copii. Dar totusi. Nu imi pasa ce a facut atunci. Sau ce va face maine. Vreau sa vad ce face azi. Ce gandeste azi. Sa profit ?! Da. Uit trecutul. Cu toate ca stiu ca dupa ce voi pleca... mi'l voi reaminti. Dimineata de azi este deja trecutul. Nu mai trebuie sa ma gandesc de ce am venit. Sunt aici. E aici. Iar el zambeste. Acelas zambet care ma ameteste de fiecare data. Acelas zambet care ma face sa zambesc la randul meu. Sunt constienta ca are doua picioare cu care pune piedici bine gandite. Piedici care ma impiedica sa visez mai departe. Piedici care ma impiedica sa trec peste trecut. Piedici care ma fac sa il vreau din ce in ce mai mult. Ma multumesc cu el doar noaptea. Clipele petrecute cu el sunt ca un vis frumos care dimineata dispare lasandu'ti un zambet amar in coltul gurii.
Stam deja de cateva minute uitandu'ne unul la celalalt... Vreau sa rup tacerea. Ma apropii incet de el si ii soptesc
'Te vreau...'
Ma prinde usor in brate si spre surprinderea mea imi sopteste inapoi
'Ma ai. Profita...'
Simt cum ametesc. Ma pierd in bratele lui iar el continua sa zambeasca. Contiuna sa ma priveasca fix in ochi. Stie ca ma voi intimida. Oare la ce se gandeste cand e constient ca detine toata puterea asupra mea si a mintii mele ?! Oare de ce nu imi spune nicio data ca ma vrea la fel de mult. Sau poate chiar mai mult decat mine ?! De ce poate sa stea zambind si sa ma priveasca minute in sir fara sa imi spuna nimic ?! Intrebarea corecta ar fii de ce face asta... nu de ce poate. Inchid ochii pentru a sterge zambetul acela cuminte din mintea mea. Ii simt respiratia pe gatul meu. Ii simt buzele lipindu'se de pielea mea ca doua ventuze moi. Ii simt degetele fine mangaindu'mi spatele. Imi vine sa plang. De ce imi amintesc mereu de momentele in care nici nu vrea sa stie ca exist ?! De ce imi amintesc mereu ca el profita de mintea mea frageda ?! Simte ca ceva nu e in regula. Imi da drumul si ma priveste in ochi.
'Trebuie sa plec. Vorbim mai tarziu'.
Nu asteapta sa ii raspund. Oricum nu cred ca as fii in stare. Ma saruta usor pe gat si pleaca. Eu ma uit pierduta dupa el. El se uita inapoi cu acelas zambet cunoscut. Incep deja sa urasc zambetul ala. Poate ca, daca nu ar exista el, nu ar exista nici sentimentul pe care il simt pentru posesorul zambetului. Nici fluturii din stomac atunci cand el apare in fata mea. Nici noptile petrecute in bratele lui. Nici zambetul amar din coltul gurii dupa ce pleaca fara niciun cuvant. Nici lacrimile din zilele in care nu vorbim.
Dar se va intoarce. Sper...

5 comentarii:

Anonim spunea...

cat mai dureaza?! vreau sa vad cum se termina. ma tii in suspans :)) cand postezi urmatoarea parte a povestii?!

Heliu La Plic spunea...

nu stiu cand se termina. probabil atunci cand nu voi mai avea idei. atunci cand totul va lua sfarsit. :p pana atunci insa. voi incerca sa scriu ceva nou in fiecare zi. :P

...o prietena spunea...

geniul de dupa ecranul calculatorului.
superb.

Heliu La Plic spunea...

dada. :x :)).

Gee spunea...

vreau sa stiu daca asta este doar o simpla povestire, sau chiar are un sambure de adevar?!