miercuri, iulie 16, 2008

Intrebari. Niciun raspuns


O mana grea ma apasa pe piept ingreunandu'mi respiratia. O dau la o parte fara sa ii dau prea multa atentie. De abea dupa cateva secunde petrecute cu privirea in tavan realizez ce se intampla. E langa mine. A fost toata noaptea. Am fost a lui si a fost al meu. Ne'am simtit. Ca atunci. Ma simt bine. Ma duc la baie. Fericirea mea este reflectata de oglinda prafuita. Aud usa de la intrare. Ma uit in pat. El nu mai e. De ce pleaca mereu fara sa spuna niciun cunvant?! Pana acum 5 minute ma simteam minunat. Acum...ma simt murdara. Ma simt vinovata. E genul de jeg care nu se duce cu apa si sapun. E genul de vina care nu trece cu 'imi pare rau'.
Aud soneria cum bazaie insistent acompaniata de bubuiturile facute de pumnii slabuti ai lui Croc. Ma ridic din pat greoaie. Dar cad inapoi. Corpul nu vrea sa ma asculte. Ma scutur incetisor si incerc din nou sa ma ridic.
'Doamne ajuta. Ce dracu faci in pat la ora asta?!'
si fara sa astepte vre'un raspuns din partea mea ma da la o parte din fata usii si intra in apartamentul meu intors cu susul in jos.
'Dumnezeule Uanna. Ieri nu ai raspuns la telefon. Vin la tine...casa e un dezastru. Ce se intampla?!'
Incui usa plictisita si trec pe langa ea frecandu'ma la ochi.
'Iar vorbesc singura...'
Dacar ar stii despre ce este vorba ar fii in stare sa'l omoare. Nu am de gand sa ii dau detalii.
'Sunt bine. Iesim mai incolo?! Am nevoie de aer curat'
Imi raspunde afirmativ...incearca sa adune putin prin casa si pleaca. Sunt din nou singura. La fel de singura ca in momentul in care am auzit usa inchizandu'se dupa el. Cat oare va mai continua aceasta minciuna?! Sunt constienta ca isi bate joc de mine. E atat de mare diferenta... Dintre ce se petrece in mintea mea si adevar. Dintre noi... Dintre noptile petrecute impreuna si zilele in care nu vorbim.
E deja seara. Iar eu ma plimb plictisita alatauri de Croc care imi povesteste ce a mai facut zilele astea. Nu o ascult. Cu toate ca as vrea. Sunt momente in care chiar nu pot tine pasul cu ea. Ma oboseste. Iar eu il vreau pe el. De cateva zile ma tot bantuie intrebarea 'de ce el?!'. Chiar asa. De ce el?! Pentru ca are doua personalitati?! Pentru ca ma ignora ziua iar noapta ma strange in brate?! Probabil. Voi cauta raspunsuri mai tarziu...

8 comentarii:

Anonim spunea...

asa tu scri fain imi place :D

Heliu La Plic spunea...

.multzumesc. >:D<.

Anonim spunea...

imi place foarte mult cum scrii. de abea astept sa vad continuarea...sper doar ca nu e adevarat si nu suferi. :)

copiltembel spunea...

adorabil.si trist in acelas timp. pacat ca in lumea reala chiar exista oameni de genul. si povesti de genul. si acolo nu stergi totul cu 'backspace'...cum zice si anonim.sper ca nu e valabil si in cazul tau.

Heliu La Plic spunea...

si eu sper. :p

eu.tu.si noi spunea...

imi plac ideile tale.de unde te inspiri? nu crezi ca esti cam rece?..:-/

Heliu La Plic spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
...o prietena spunea...

realitatea e dura.get used to it.
si tu doar o prezinti dintr-o alta perpectiva,anume alta decat povestile nemuritoare de dragoste.