marți, noiembrie 25, 2008

Ramai, sunet cald!


Stau intinsa pe o sfoara, tremurand, si te simt intrand in mine. Imi saruti usor urechea, mangaindu’mi apoi fin timpanul. Te plimbi incet, atingand atent si moale fiecare centimetru din mine. Te simt si ma cutremur. Vreau sa mai stai. Si tu stii. Te sperii brusc si te agiti. Imi zgarii subtil interiorul, ranindu’ma superficial.

S’a intalnit cu mine. Cu intunericul sufletului meu prea cald. Speriat, glasul tau ma paraseste. Iese din mine la fel cum a intrat. Il urmaresc plonjandu’mi de pe marginea urechii, gadiland cearsaful alb, iesind pe usa.


Daca iti zic ca te iubesc, ramai?!

joi, noiembrie 20, 2008

Buna dimineata, copile.


Cu pareri de rau pasesc tremurand prin tine. Vreau sa ies. Ai vrea sa mai stau? Nu. Mi’am imaginat. Sunt trista si nu ai face nimic pentru mine. Stii sa tremuri. Dar sufletul tau cald ma sperie.
Fa’ma sa nu mai vad nimic in tine. Stinge’ti luminile interioare. Si lasa’ma sa plec.
Indiferenta ta, azi, e mai calda decat ieri. Te privesc cu ochi tristi.

„Buna dimineata.”
Imi zambesti.

Privesc indferenta ta calda cum iese fricoasa din tine. Se uita in jur. Ma priveste in ochi, si pleaca.
Te apropii de mine si ma saruti.

„Buna dimineata. Te iubesc.”
Si iti zambesc.
Pentru tine. Pentru ca ma iubesti in fiecare dimineata. Copile.

marți, octombrie 28, 2008

Mai vi si maine?


Te simt cum te apropii. Talpile tale goale tresar pe gresia rece. Vi. Incet. Pasesti cu grija. Tremuri.
Din capatul holului pustiu, eu iti zambesc. Ma intorc, si plec.
Te aud. Te apropii.
Te simt. Respiratia ta calda imi traverseaza coloana. Buzele tremurande imi apasa aorta. Ma privesti zambind vulgar. Iti simt degetele cum aluneca incet pe spatele meu. Danseaza.

Iti urmaresc sentimentele cum zboara, lipindu’se de trupul meu cald. Iti plonjeaza de pe buze, alunecand pe sub bluza. Intind mana incercand sa le prind. Scotocind in inima ta. Sperand ca nu vei baga de seama. Dar tu…

Ma impingi brusc si peretele rece se lipeste de pielea mea. Incep sa tremur. Te apropii din nou si ma saruti. Te privesc intrebatoare dar imi faci semn sa tac, si continui. Degetele tale continua sa valseze de-a lungul coloanei.
Corpul tau ma apasa atat de tare incat respir din ce in ce mai greu. Mi’ai inundat creierul . Se ineaca in placere. Ecoul respiratiei noastre rasuna in holul gol.

Ma atingi. Te simt. Te ating. Ma vrei. Ma ai. Inchid ochii si…

Buna dimineata.

Ce vis frumos…. Mai vi si maine?

luni, octombrie 20, 2008

Nu la fel de mult ca maine.


Tremurand, aluneca pe obrazul meu rece. Imi prinde rimelul de o mana, si il trage in jos dupa ea. Se rostogoleste incet si isi intalneste jumatatea pe gatul meu firav. Am crezut ca... . Chiar am crezut ca glumesti. Dar expresia ta mi-a dat de inteles ca ma insel.

'Ma iubesti?'
'Astazi nu…'


As vrea ca degetele mele tremurande sa se lipeasca zgomotos de obrazul tau, si sa stearga zambetul infantil al gurii tale. Da. Asta as vrea. Iar tu m’ai prinde de mana. M’ai lipi de perete, si m’ai saruta apasat pe gat, soptindu-mi dorinte. Dorite in soapta. Exact. Iar eu as inchide ochii. Si as intra in lumea mea, trantind usa zgomotos dupa mine. Tu m’ai urma. Si am visa impreuna. As inchide usa si as cobora treptele incet.
Deshid. Inchid. Sertare pline de amintiri, vise. Pline. Cu tine. Cu noi. Ma lipesc de perete si ma scurg incet pe podeaua rece. Din josul scarilor tu ma privesti zambind.

Sunt din nou in fata ta. Si palma mea e gata sa te atinga. Mai puternic decat intentionam. Degetele tale imi inconjoara firava incheietura. Te apropii incet de mine si imi soptesti :

'Nu. Nu la fel de mult ca maine.'

vineri, octombrie 03, 2008

Transparenta fiind...


Transparenta fiind, eu iti zambesc.
Ma privesti. Dar nu ma vezi. Te uiti prin mine. Nu ma observi. Eu continui sa iti zambesc timida. Privirea ta jucausa trece printre coastele mele transparente. Da. Exact printre. Iar tu nu ma vezi. Inima incepe sa imi bata tare. Va iesi din piept. Pieptul transparent. Tu nu ma vezi. Te uiti prin mine. Prin mine, la ea. Ea. Fata din spatele meu. Cealalta eu. Vechea eu. Strainul din oglinda mea. Eu sunt transparenta. Iar prin mine continui sa ii zambesti ei. Lacrimi transparente curg incet pe obrajii mei incolori. Tu nu le vezi. Ma intorc spre ea. Ea zambeste. Prin mine. Ii zambeste lui. Tie. Da. Sunt transparenta.


Transparenta fiind, eu te iubesc.
Asa cum nu te va iubi nimeni. Si transparenta fiind, tu ma iubesti. Ma iubesti. Iubesti transparenta mea. Asa cum nu ai iubit nicio culoare. Da. Iubesti transparenta mea. Dar prin transparenta mea, continui sa ii zambesti ei.

Transparenta fiind, nu ma bucur.
Nu ma bucur ca sunt eu. Ca esti tu. Ca sunt aici. Ca sunt acum. Ca simt. Ca zambesc. Ca plang. Ca traiesc. Nu. Dar transparenta fiind, ma bucur ca iti zambesc. Ca imi zambesti. Ca sunt aici. Acum. Eu. Cu tine. Transparenta. Transparent. Da. Ma bucur. Ca te iubesc. Si ma iubesti.

Transparenta fiind, nu ma bucur ca sunt. Ca esti. Ma bucur ca suntem. Transparenti.

luni, septembrie 29, 2008

Voua. Celor care...


Excesiv.
Celor carora li se lipesc picioarele de smoala groasa din sufletul tau. Celor carora li se incurca degetele in parul tau cret. Celor carora tu le zambesti.
Celor care iti zambesc. Celor care rad. Celor care plang. Celor care danseaza in ploaie. Celor care iubesc. Celor care urasc. Celor care asculta. Celor care vorbesc. Celor care canta sub dus. Celor care tipa. Celor care suspina. Celor care mint. Celor care sunt mintiti. Celor care cred in tine. Celor care viseaza. Celor care spera. Celor care ne privesc. Celor care ne adora. Celor care ne invidiaza. Celor care ne ataca. Celor care ne copiaza.
Excesiv.

Celor care nu pot dormi langa alta persoana. Si pleaca in miez de noapte.

Voua…

vineri, septembrie 19, 2008

Adio. Pana maine.


Intoarce’mi spatele expresiv. Indreapta’l. Dar inainte. Intoarce’te. Saruta’ma. Zambeste’mi. Adio. Si pleaca. Din nou. Dar de data asta de tot. Nu ma mai atinge. Ia’ti mana de pe umarul meu. Nu ma mai vrei. Nu te mai vreau. Nu ne mai vor.
Farurile masinilor care trec alergand pe langa noi. Melodia aceea. Fumul de tigara. Lacrimile mele. Zambetul tau. Viteza. Sunetul. Imagini lungi. Distorsionate. Se pierd. Cad cu un sunet strident si se sparg in mii de cioburi. Nimic. Nu inteleg. Si nici nu incerc.
Te intrebi oare daca poti sa ma prinzi de mana. Sa tremuri prin mine zambind. Si da. Poti. Multumesc.
Nu te mai vreau. Nu ma mai vrei. Nu ne mai vor. Exagerez. Ba da. Te vreau. Ma vrei. Ne vor. Ma imbratisezi. Explodezi in milioane de particule. Zambesti. Si pleci. Adio. Din nou.
Pana maine.

miercuri, septembrie 17, 2008

Pentru ca nu vreau. Nu inca.


Da. Atat astept. Un 'te iubesc' scris la masina. Masina de scris care scartaie la fiecare atingere a tastelor prafuite. Acea masina pe care mi'ai scris prima scrisoare. Ultima vreau sa vina tot din ea. Din tine. Acelas 'te iubesc' prafuit. Aceeasi grea apasare a literelor pe foaia ingalbenita a sufletelor noastre. Da. Atat astept. De la tine.

Mirosul tau dulce imi inunda nepasator narile adormite. Nu. Te rog. Nu acum. Nu vreau. Te privesc printre genele grele apoi inchid ochii la loc. Pentru ca...nu vreau sa ma trezesc. Nu inca.

sâmbătă, septembrie 13, 2008

Fara titlu.


Dar a trecut, futu’i. Vroiam sa te mai simt. Sa iti mai simt mirosul dulce gadilandu’mi narile. Sa imi mai plimb degetele pe spatele tau. Sa te mai iubesc. Maine. Sa iti mai simt stropii transpiratiei calde lipindu’se de mine. Sa iti mai numar bataile inimii gata sa iasa din pieptul tau lipit de al meu. Sa te mai visez. Sa te mai privesc dormind cu mine in bratele tale calde. Vroiam sa te mai… Da vroiam. Sa te mai am. Macar o data. Pentru ultima data. Dar tu. Tu ai plecat.
Ai disparut fugind cu nisipul fin gadilandu’ti talpile. La fel cum ai venit. Ti’ai desprins picioarele adanc infipte in mintea mea. Ai smuls lantul care iti lega inima de a mea. L’ai smuls fara sa stii ca pe mine ma doare. Ai disparut cu zambetul meu. Cu universul, patura si cealalta eu. Da. Ai plecat. Fara mine.
Acum… degetele mele nu se vor mai incurca dimineata in parul tau cret. Acum… ochii mei nu se vor mai ineca in ai tai. Acum… zambetul meu nu il va mai completa pe al tau. Si eu nu fac nimic. Te privesc. Alergand. Uitandu’te inapoi. Zambindu’mi copilareste. Iar eu stau. Stau futu’i. Si nu fac nimic. Doar stau. Stau si plang. Lacrimi reci se rostogolesc pe obrajii mei calzi. Incep sa tremur. Cred ca mi’e frig. Chiar cred asta. In adancul sufletului meu. Si nu fac nimic. Continui sa plang si sa te privesc alergand. Lasand totul la o parte. Lasandu’ma la o parte. Pe mine. Copilul din ploaie. Jumatatea intregului numit ‚noi’. Tu nu mai privesti inapoi. Nu stiu daca mai zambesti. Continui insa sa alergi.
Deja mi’e dor de tine. Deja… Cad in genunchi iar nisipul imi zgarie genunchii goi. Ma uit in jos la lacrimile mici care se rostogolesc pe plaja. Suspin incet si zambesc. Asa cum imi zambeai tu. Degetele fine se apropie de fata mea uda. Ma privesti in ochi si imi soptesti printre lacrimi:‚Te iubesc’. Ma prinzi in brate iar eu adorm zambind, pentru ca tu… ma iubesti.

joi, septembrie 11, 2008

Acelasi. Doar ca, altul.


Eu si tu. Tu si eu. Nu noi. Noi dar separati. Deci totusi, noi. Doi copii, un pat si o patura. Universul. Format din… noi.
Inainte. Cum era inainte sa fim ‚noi’? Eram tu. Si eu. La fel si patul. Si patura. Tu erai cu alta eu. Eu eram cu alt tu. In alt pat. Cu alta patura. Alta eu iti simtea atingerea fina a buzelor lipite de coapsa ei. Alt tu imi soptea dorinte dorite in soapta. Alta eu te iubea cum numai eu pot. Si ea putea. Pentru ca era o alta eu. Alt tu imi zambea cum imi zambesti doar tu. Si putea. Pentru ca era alt…tu. Alt pat. Alta patura. Peste alt tu. Alta eu. Alti noi. Alte tipete. Alte reprosuri. Alte imbratisari. Alte sarutari. Alte nopti nedormite. Alte trupuri lipite. Alte lacrimi uscate pe alti obraji. Alte soapte pierdute in alte urechi. Alte picioare arzand in alta smoala din alte suflete. Altele. Si totusi. Ale noastre. Particule din noi. In multi ‚alt tu’ si ‚alta eu’. Multi. Nenumarati. Formand acelasi ‚noi’. ‚Noi’-ul de la inceput. Da. Inainte am fost tot noi. Doar ca alti noi.
Dupa. Cum va fi dupa ce nu vom mai fi ,noi'? Voi fi cu alt tu. Iar tu cu alta eu. In alt pat sub alta patura. Alti noi. Aceiasi. Formand acelasi univers ca acum cand suntem noi. Si ca inainte. Cand eram 'alti noi'. Acelasi. Doar ca, altul.

miercuri, septembrie 03, 2008

Pentru ca vreau sa te iubesc. Maine.


Imi deschizi ochi ca sa te privesc. Ma prinzi de mana ca sa te ating. Ma strangi in brate ca sa te simt. Ma tragi de picioare ca sa ma ingropi in mintea ta. Imi mangai inima cu mana ta fina. Ca sa te iubesc. Ca sa te iubesc azi mai dulce ca niciodata. Da. Ca sa te iubesc. Azi.

Azi. Azi nu vreau sa ma iubesti. Azi nu vreau sa stii ca te vreau. Dar sa te dai. Azi vreau sa te iubesc. Asa cum ma iubesti tu. In fiecare zi. In fiecare ‚azi’. Azi nu vreau sa fie ‚azi’ pentru tine. Pentru tine vreau sa fie maine. Pentru ca maine nu ma iubesti. Ma iubesti doar azi. Iar azi e maine. Si te iubesc doar eu. Te iubesc cum ma iubesti tu. In fiecare ‚azi’. Doar ca maine. Iar maine va fi azi. Si ma vei iubi din nou. Dar azi te iubesc eu. Pentru ca e maine.

Pentru ca vreau sa te iubesc. Maine.

joi, august 21, 2008

Visand. Impreuna.


Pana acum... Multi au facut copii. Multi au calatorit. Multi s'au drogat. Eu. Am visat. De dimineata pana seara. Sute de imagini colorate. Mii de fete zambitoare. Milioane de clipe dilatate. Am visat. Am visat ca dansez. Ca zbor. Ca zambesc. Ca dorm. Ca visez. Da. Am visat ca visez. Am visat ca te visez. Ca ma visezi. Ca ne visam. Ca... Da. Am visat.
Pura dimineata. Ma foiesc in pat. Perna moale imi gadila obrajii adormiti. Intind mana sperand ca o voi intalni pe a ta. Misc degetele in gol. Nu esti aici. Deschid ochii si ma uit in jur. Dau plapuma la o parte. Am gura uscata. Imi simt limba ca de hartie. Fosneste. Imi arunc plictisita picioarele peste marginea patului. Da. Am visat. Am visat ca esti langa mine. Ca ma privesti cand dorm. Ca imi dai usor parul de pe fata. Ca zambesti. Am visat. Inchid ochii si revad imaginile intr'un slideshow. Danseaza vesel in fata ochilor mei. Parca atipesc. Mana ta se desprinde dintr'o poza si o prinde pe a mea. Ma tragi spre tine si plutim. Mana ta langa mana mea. Mana mea se lasa mangaiata de a ta. Parul tau. Parul tau imi gadila narile in timp ce tu respiri timid pe pieptul meu. M'ai smuls din realitate. Zburam impreuna spre cerul insorit al diminetii de luni. Ma ajuti sa uit mereu, ca nu am voie sa visez. Ma ridici in brate si ma treci leganandu'ma peste granita tarii tale. Tarii noastre. Tarii in care, da. Visam. Nimeni nu ne asculta. Nimeni nu ne crede cand zicem ca nimeni nu intelege. Nimeni nu ne aude cand tipam ca nimeni nu ne vede. Acel strigat mut al fericirii. Acea flacara din ochii tai. Acel zambet. Acel vis. Aceleasi. In fiecare clipa. In fiecare secunda. In fiecare particula a evadarii noastre. Corpurile noastre au inteligenta proprie. privim uimiti cum vointa ramane mereu cu un pas in urma noastra. Muschii obrazului iti zambesc. Dupa cateva secunde apare si gandul. Motiv nu am. Dar continui sa iti zambesc in timp ce tu ma strangi in brate. As vrea sa fiu atat de mica, incat sa alunec noaptea usor pe ochii tai. tinand in mana o flacara imensa. Acea flacara care arde acum in ochii nostri. As vrea sa arda mereu. Poate ca daca visez in continoare, voi deveni destul de mica. Dar nu. Nu este nevoie sa visez. Trebuie doar sa vreau. Dar totusi. Visez.
Deschid ochii brusc si ma duc sa imi beau cafeaua.
'Cafea dulce sau amara?!' ma intrebi zambind. Incep sa rad si ma arunc copilareste in bratele tale. Ma privesti. Zambind la fel ca de fiecare data. De data asta totusi, parca mai dulce. Mai dulce cu fiecare dimineata. Mai dulce cu fiecare clipa. Mai dulce cu fiecare zambet. Ma prinzi incet de mana si imi soptesti facandu'ma sa ma cutremur de bucurie.
'Hai sa visam in continoare.'

duminică, august 17, 2008

Doua papusi. Semne de carte.


Aud pasii tai grabiti in spatele meu. Scartaitul usii ma indeamna sa ma intorc. Stiu ca esti tu. Raman nemiscata pe marginea patului cu tigara in mana. Ma prinzi incet de umar si ma saruti pe gat. Imi aplec barbia si iti sarut degetele. iti simt respiratia calda alunecand pe gatul meu.
'Am ajuns'
Imi soptesti. Ma musti incet de ureche si ma intorci spre tine. Te uiti la mine cu niste ochi mari de copil. In coltul gurii inghetate observ un suras jucaus. Imi prinzi mainile firave si ma ajuti sa plutesc. Zburam. Zambind.
Afara ploua. Stropii grei curg pe corpul meu pe jumatate dezbracat. Te opresti brusc. Esti cu picioarele infipte pana la genunchi in capul meu. Ma sprijin de cel mai subtire fir al realitatii. In fata mea esti doar tu. Nebunul care zambeste. Care iubeste. Nebunul. Dementul. Doi dementi si ploaia. Te apropii incet si rupi acel fir zambind. Iar eu cad inconstienta intr'o alta lume. Te simt cum iti intinzi mana pentru a cuprinde mijlocul meu. Cadem impreuna. Imi soptesti tot ce ti'a mai ramas viu in celule, cap, inima, sange, picioare, maini. Soaptele tale se transforma in litere dansatoare. Valseaza in fata ochilor mei. Zambesc. As vrea sa nu ma intrebi nicio data de ce. Pentru ca nu ti'as putea raspunde. As vrea sa nu stii daca azi te vreau. dar tu, sa te dai oricum. Sa te desprinzi din tine. Sa cazi. Iar eu sa te prind. Sa te pastrez. sa te simt. As vrea sa nu fi curios. Sa ma vrei. Doar in felul in care ma poti avea. Sunt atat de mica in comparatie cu ce simt. Suntem atat de mici in comparatie cu golul in care cadem zambind. Cuvinte grele ies balansandu'se din gura mea. Tu vezi doar litere valsad. Poate daca tip vei intelege. Ce nu pot ascunde. Ce e in mine. Poate ca daca tip, vei auzi. Ca te iubesc. Mai bine m'ai prinde de mana si m'ai saruta. Acum. Inainte ca golul sa se umple. Inainte ca intunericul sa se lumineze. Inainte ca noi sa ne trezim. Inainte.
Deschid ochii clipind ca un copil in ploaie. Ma privesti si imi saruti stropii de pe obraji. Iti simt mana calda strecurandu'se pe sub bluza mea uda. Ma tragi mai aproape si ma strangi in brate. Simt. Din nou. E ca atunci. Iti ridici ochii verzi si ma privesti printre genele umede. Te ridici. Ma saruti pe frunte. Ma prinzi de mana. Ma ridici. Buzele tale le apasa incet pe ale mele. Doza mea de fericire. Doza mea de...tine. Tu. Drogul perfect. Imi vine sa rad cand imi amintesc. De dimineata mi'ai fumat visele. Ti'am fumat sufletul. Mi'ai baut gandurile. Ti'am baut placerea. Pentru a afla un singur lucru. De ce ne impiedicam de umbra celuilalt in fiecare dimineata?! Continuam sa fumam si sa bem pentru ca raspunsul nu l'am gasit inca.
Zambind, ne prindem de mana si plecam. Ca doi copii. Ca doua jucarii. Ca doua papusi de plastic. Leganandu'se in ploaie. Perfecte. Vreau liniste. Vreau vocea ta calda gadilandu'mi urechea. Vreau mana ta rece lipindu'se de mine. Vreau sa existi. Pana la moarte. Si atunci, pe marginea patului, sa fim doua papusi. Semne de carte.

joi, august 07, 2008

Pierdut. Dar regasit.


Nu ma abtin. Nici ieri. Nici azi. Nici maine. Ma joc cu mintea ta. Si tu cu a mea. Doua papusi de plastic. Nemiscate pe rafturi de piele. Leganate de mersul neglijent al trenului. Prafuite de atata nepasare.Stai ascuns in scaunul din fata mea. Te uiti la mine. Zambind. Ma uit la tine. Zambind. Ma descalt si imi plimb degetele reci pe picioarele tale dezbracate. E frig. Tremuram. Tu continui sa zambesti. Imi prinzi talpa intre palmile tale calde. Imi bag castile in urechi si ma pierd. Ma afund incet in zgomotul acela insuportabil. Ma pierd in muzica. In mainile tale. In zambetul tau. M'am pierdut in spatiu. Sau spatiul s'a pierdut in mine. Imi tragi spatele incet spre tine. Ma astept sa taci cand tu vorbesti. Si invers. Fiecare se pierdele in momentele lui. Eu ma pierd in ale mele. Ale tale. Ale lui. Ale ei. Ale lor. In spatiul in care m'am pierdut, pot sa te'nvat sa'ti cresti picioarele sa te duca unde trebuie. Pot sa te'nvat sa'ti cresti mainile sa scrie ce nu trebuie rostit. Pot sa te'nvat sa'ti cresti mainile sa'arate mai mult decat un simplu semn. 'La revedere'. Pot sa te'nvat sa'ti cresti inima sa vorbeasca in locul gurii. Pot sa te'nvat sa'ti cresti ochii sa gesticuleze in locul mainilor. Pot sa te invat sa... fi eu. Si daca tu vei fi eu. Atunci... eu cine voi fi? In spatiul in care ne pierdem, n'am sa'ti acopar mainile. Vreau sa ma simti. N'am sa'ti acopar ochii. Vreau sa ma vezi. N'am sa'ti acopar picioarele... cu smoala groasa. Esti liber sa pleci. Pentru un moment sunt pe punctul de a crede ca te'am pierdut. Ca ai cazut prea adandc in mine. In acel gol imens. In locul in care tu inveti sa fi papusa. Dar te regasesc. Te prind de mana si te trag inapoi. Pe acelas raft prafuit. Deschid ochii si clipesc jucaus. Eu m'am regasit. Zambesc satisfacuta. Tu esti inca pierdut in spatiul in care, eu te invatam sa cresti. Scartaitul trenului te ajuta sa iti revii. Dar e tarziu. Prea tarziu. Ai crescut. Esti mare deja. Datorita mie. Zambesti. Din nou. Fara a stii ce s'a intamplat. Ai devenit o jucarie. Papusa. Papusa speciala. Poate. Hai sa coboram. E tarziu. Vom vedea daca va fi nevoie sa incepem alta cutie.

marți, august 05, 2008

Doi dementi pe malul marii.


Ciudat. E ciudat cum respiratia ta calda se joaca copilareste cu pielea mea. E ciudat cum degetele tale se plimba pe obrajii mei inghetati de frigul diminetii. E ciudat cum mirosul tau imi gadila narile la fel ca si mirosul lui. E ciudat cum zambetul tau infantil ma face sa zambesc la randul meu. La fel ca al lui. Ca el. El. Varful lazii cu jucarii. Trecutul. Tu. Un nou inceput. Prezentul. Viitorul. Iti simt mainile cum imi inconjoara mijlocul firav. Iti simt parul ud cum, gadilandu'ma, imi atinge umarul. Iti simt respiratia mangaindu'mi incet pielea. Iti simt ochii verzi privindu'ma. Te simt langa mine. Esti aici. Eu nu. Mintea mea nu. Mintea mea e langa celalalt tu. Celalalt tu care e acum cu alta eu.
Atingerea fina a degetelor tale ma scoate din starea mea de nepasare. Celalalt nu mai exista. Acum existi doar tu. Marea. Nisipul. Valurile. Noi. Tresar si iti spun cu o spontaneitate iesita din comun.
'Vreau sa uit'
Inainte ca tu sa imi poti raspunde, buzele mele moi le apasa pline de pasiune pe ale tale. Ma privesti nedumerit dar nu te impotrivesti. Ma lasi incet pe spate invaluindu'mi intreg corpul in saruturi calde. Valurile reci dansand pe sub spatele meu imi provoaca un fior care imi face corpul sa tresara subtil. Iti plimbi usor mana peste spatele meu, sarutandu'mi pasional gatul. Inimile noastre se dilata pompand placere prin vene. Peste tot. In creier. In jos, de'a lungul coloanei vertebrale. De jur imprejurul stomacului. Explodand in ochii nostri umezi. Imi dai drumul brusc si ma fixezi cu privirea. Ma lasi moale si fara cuvinte. Placerea care iti devoreaza fata este inlocuita rapid de o expresie indescifrabila de o minte fragila. Pentru o clipa, sunt pe punctul de a crede ca te vei ridica si vei pleca. M'ai invaluit cu o dorinta atat de profunda si de periculoasa, incat, daca ai pleca si m'ai abandona asa, daca te'ai intoarce si ai pleca, as inebuni. Te apropii din nou de mine. Iti simt din nou pielea umeda si inima batand cu salbaticie in piept. Ma cuprinzi din nou in brate strangadu'ma si sarutandu'ma....
Stam intinsi pe nisipul cald. Ma uit in ochii tai adanci si citesc printre randuri. Esti fericit. Zambesti. Zambesc. Doi dementi pe malul marii. Zambind.

joi, iulie 31, 2008

Si totusi... acelas.


Deschid ochii incet si privesc printre genele adormite silueta care imi zambeste in semn de 'buna dimineata'. Acelas zambet copilaresc. Ca al tau. Tu. Acel tu care te'ai strecurat din sufletul meu ca nisipul printre degete. Imi fortez ochii sa se deschida, strambandu'ma simpatic, sperand sa vad chipul tau. Devorator de suflete. Dar am noroc. Ochii mei continua sa priveasca fix ochii siluetei zambitoare. Imi mut privirea spre zambet a carui buze incep sa se miste conturand cuvinte care plutesc usor pana la urechile mele, evaporandu'se inainte ca eu sa le pot auzi.
'Nu ai inghetat?!'
Mainile vocii lui calde ma imbratiseaza alungand frigul intepator al diminetii. Ma prinde de mana si ma trage incet dupa el. Nu ma opun. Mi'e prea somn si capul meu pulseaza in urma dozei de aseara. Nu realizez ce se intampla. Pe unde mergem. Cine e. Buzele mele nu vor sa se dezlipeasca pentru a lasa cuvintele sa iasa.
Mirosul atat de cunoscut ma inconjoara. Ma ridic si realizez ca sunt intr'o camera foarte frumos decorata. De hotel din cate imi pot da seama. El sta la masa si fumeaza. Zambind. Se uita la mine. Zambind.
Vin nedumerita langa tine si imi aprind si eu o tigara. Continui sa imi zambesti. Alt dement care zambeste continuu. Sunt cat se poate de treaza. Umbrele fumurilor de la tigari devin una singura. Danseaza incet pe perete. Iar tu continui sa imi zambesti. Mana ta se apropie incet de a mea. Degetele tale imi mangaie incheietura. Ma prinz brusc si ma tragi dupa tine. Vreau sa te intreb unde. Dar imi zambesti si continui sa alergi cu mine pe holul blocului. Cand ma dezmeticesc observ ca suntem inconjurati de mii de stele. E deja seara?! Te asezi si imi faci semn sa ma asez langa tine pe betonul rece.
'Sper ca nu iti este frica de inaltime'
Sunetul provocat de valurile care se sparg in larg ma linisteste. Ma asez si tu continui sa zambesti. Ma prinzi incet de dupa mijloc de parca ti'ar fi frica sa nu mi'l rupi. Ma uit la tine. Nu mai zambesti. Dar fericirea straluceste in ochii tai. Imi las capul incet pe umarul tau gol. Iti numar bataile inimii in gand si iti simt privirea atintita spre mine. Mana ta aspra imi mangaie pielea fina. Iti simt in continuoare privirea fixa si evit ochii tai verzi. Tu continui sa vorbesti privindu'ma. Vorbim. Zambim. E tarziu. Te ridici incet. Ma saruti apasat pe obraz. Si pleci...
Alt tu. Alta jucarie. Alt zambet. Alti ochi. Alt miros. Alt inceput. Si totusi...acelas.

luni, iulie 28, 2008

Provoci dependenta.


Ne asezam unul langa altul pe nisipul ud. Bem cateva beri impreuna. Fumam pachete intregi de tigari ieftine impreuna. Radem impreuna. Ne intindem pe spate pe nisipul rece si vorbim ore in sir. Sunt in al9lea cer. Dar totul se prabuseste peste mine....in momentul in care te ridici si imi spui ca ma adori. Dar vrei sa ramai la ea. Ma uit socata la tine. Nu imi vine sa cred. Incep sa plang si lacrimi reci se rostogolesc pe fata mea care inca mai are desenate urmele unui zambet inocent. Te apropii incet de mine si vrei sa ma saruti si sa ma strangi in brate. Probabil pentru ca imi vezi sufletul cum se sparge in marginile ascutite ale scoicilor. Probabil pentru ca imi auzi bataile inimii care se zbate sa iasa din piept. Ma trag speriata. Nu sunt in stare sa zic nimic. Ma uit la mare si plang. Plang ca un copil nevinovat. Incepi sa vorbesti cu mine. Sa imi explici. Eu sunt insa prea preocupata de fumul tigarii. Drogul nu mai are niciun efect. S'a evaporat o data cu cuvintele tale. Te uiti la mine cu ochii impaienjeniti. Ma ridic si plec. Nu te privesc. Nu vreau sa iti avd ochii reci. Nu vreau sa iti vad zambetul satisfacut din coltul gurii. Te ridici si ma prinzi de mana. Incep sa plang din ce in ce mai tare. Tremur. Dar nu imi e frig. Te implor din priviri sa imi dai drumul. Tu continui sa ma strangi puternic de incheietura mainii care se inroseste treptat. Ma iei in brate. Te imping si incep sa fug. Nu vad unde. Nu ma intereseaza. Vreau sa plec cat mai departe...
Durerea provocata de banca rece ma indeamna sa ma trezesc. E aproape dimineata. Ma ghemuiesc ca un copil pe banca umeda. Greata urca incet din stomac pana in gat. Panica ma ia in brate si depresia imi ingreuneaza capul. Incerc sa ma ridic dar cad inapoi fara sa fiu in stare sa imi dau seama ce'i cu mine. Am nevoie de ajutor. Am nevoie de tine. Acum. Te'as suna. Ca sa iti zic ce?! Ca am o criza din cauza unei doze prea mari de cocaina?! Ca am baut prea multa bere si am fumat mult prea multe tigari?! Ca nu mai vad nimic din cauza ochilor umflati de la atata plans?! Ca totul se invarte cu mine si ca nu sunt in stare sa ma ridic din cauza durerii infioratoare de cap?! Asta stii deja. Doar ai fost si tu. Tu m'ai adus in halul asta. Tu ai vrut sa ma ai din nou si ai procedat gresit. Dar, din pacate, nu am fost destul de drogata incat sa cedez. Nu si de data asta. Esti un fraier. Nu meriti nici cea mai prost platita tarfa. Si totusi. Am nevoie de tine ca de un drog. Am nevoie de atingerile si soaptele tale. Am nevoie de respiratia ta calda. Am nevoie de parfumul tau. Am nevoie de... noi.
Inchid ochii. Lacrimi jucause vor sa iasa din ochii mei. Ma ustura. Ma doare. Tremur. Plang. Mi'e frig. Mi'e somn. Vreau. Nu mai vreau. Frica ma prinde in bratele ei umede si reci. Razele soarelui imi lipesc ochii. Frigul diminetii danseaza in jurul meu. Nu il mai simt. Adorm...si visez.

vineri, iulie 25, 2008

Doza de fericire.


Te apleci si ma prinzi in brate iar caldura corpului tau radiaza prin mine ca o explozie imensa. Ma retrag putin, fiindu'mi frica sa nu imi simti bataile inimii care se loveste de piept cu atata putere de parca as fii pe punctul de a face stop cardiac. Ma trag usor inapoi si ma strangi din nou. Imi dai drumul incetisor iar cand ma uit in ochii tai imi dau seama cat de perfect de treaza sunt. Chiar nu cred ca mai visez. Iti vad limpede fata, care zambeste si se balanseaza cuprinsa de o fericire copilareasca. Fluturii din stomacul meu danseaza veseli provocandu'mi o stare de greata care imi urca incet in gat. Oare ploua?! Oare se simt la fel de bine ca mine, atunci cand revedeam acel ultim dans in ploaie?!
Tusea insuportabila a motorului inecat din fata blocului ma smulge din lumea viselor. Ma chinui sa'mi deschid un ochi dar il inchid imediat la loc, dorindu'mi ca tu sa continui sa ma strangi in brate zambind. Dar zgomotul insuportabil al motorului continua sa ma impinga in mijlocul unei dimineti de duminica plictisitoare. Ma bag cu capul sub penra sperand ca zgomotul se va opri. Nu am noroc. Ma ridic si imi arunc picioarele peste marginea patului. Nu vreau sa ma trezesc. Capul meu se invarte ca dupa multe pahare de vin ieftin. E atat de cald sub patura. De ce trebuie sa ma ridic?! Camera asta de hotel ma deprima. Ma duc la baie si ma spal de 3 ori pe dinti in speranta ca voi scapa de greata care imi apasa amigdalele. Ma trantesc din nou in pat si imi aprind o tigara. Are un gust scarbos. Greata devine din ce in ce mai mai puternica. Imi simt gura de parca as fi mestecat o molie. Mai trag un fum si sper sa dispara gustul. Din pacate devine din ce in ce mai scarbos. Poate ca fluturii ies din stomac. Poate ca s'au saturat sa danseze. Beau un pahar de suc. 'Duceti'va inapoi. Continuati sa dansati'.
Ma plimb plictisita pe plaja. E frig. Bate vantul. Iubesc vantul. Ma ajuta sa imi iau zborul. Ma ajuta sa fug. Ma impinge de la spate si ma lasa sa plec. Imi da drumul. Nu ma tine nicio data. Valurine argintii se opresc la picioarele mele mangain'du'mi talpile si gadilan'du'mi usor gleznele. Incerc sa nu ma gandesc la tine. Incerc sa nu ma intreb de ce te'am visat. Incerc sa fiu doar eu. Tigara. Valurile. Si vantul. Dar tu, te strecori incetisor printre gandurile mele. Mainile tale fine se lipesc de mijlocul meu firav. Respiratia ta isi face simtita prezenta pe coloana mea. Soaptele tale imi mangaie urechile. Ma intorc. Tu nu esti aici. Suspin nedumerita si merg mai departe. Am plecat de langa tine. Mi'am luat acea vacanta de care tot vorbeam. Si nu ma simt mai bine. Sau poate. E doar prima zi. Poate ca nu imi pot da seama de acum. Poate ca e prea repede. Poate ca totusi...vei veni si tu. Poate ca vom dansa din nou. Poate ca... atunci voi fi in stare sa iti raspund. Poate.
A inceput sa ploua. Stropii grei de ploaie imi lovesc pielea fina. Mi se face frig. Dau drumul pantofilor din mana si...dansez. Ma invart ca un copil. Valsez cu vantul. Inchid ochii. Valsez cu marea. Valsez cu plaoia. Am nevoie de doza mea de fericire. Am nevoie de doza mea de...tine. Sunt doar o dependenta fara vointa. Nu vreau sa ma dau batuta. Nu acum. Nu acum dupa ce am dansat impreuna. Nu acum dupa atat timp. Nu acum. Nu inca. Nu vreau sa ma trezesc. Vreau sa valsez cu ochii inchisi. Vreau sa valsez la nesfarsit. Narile mele se largesc pentru a prinde mirosul tau. Mainile mele se intind pentru a le intalni pe ale tale. Urechile mele se desfunda pentru a'ti auzi soaptele. Inima mea se opreste pentru a o lasa pe a ta sa bata pentru amandoi. Ochii mei se deschid pentru...a te vedea pe tine....

joi, iulie 24, 2008

Un ultim dans.


De ce?! De ce nu am fost in stare sa iti raspund?! De ce te'am lasat sa imi aluneci printre degete la fel ca firele fine de nisip de pe plaja?! De ce m'ai lasat sa plec lasandu'te plangand?! De ce imi spui acum ca nu iti pasa?! De ce imi bei si ultima picatura de speranta?! De ce?! Poate pentru ca... nu fac parte din lumea ta. Sau poate pentru ca... nu faci parte din a mea. De ce?! Pentru ca poate... nu sunt in stare s'o spun. Pentru ca poate... nu e ceea ce simt. Exact. Asta trebuie sa fie raspunsul. Nu iti pot spune ca te iubesc pentru ca tu pentru mine esti doar o alta obsesie. Un alt drog. Obsesiile nu le iubesti. Drogurile nici atat. Consumatorii sunt constienti ca nu isi fac niciun bine. Si de aceea prefera sa se simta bine fara sa... iubeasca drogul. Poate ca. Poate ca nu ar fii trebuit sa ma lasi sa plec. Poate ca nu ar fii trebuit sa renunti. Poate ca ar fii trebuit sa ma ajuti sa inteleg ce simt. Poate ca ar fii trebuit sa imi acorzi putin timp. Macar putin. Sau. Poate nu crezi ca merit. Poate ca asta a fost ca...un dans in ploaie. Cateva clipe de placere. Apoi pauza. Poate ca... asta e ceea ce vrei.
Nimic nu poate dura la nesfarsit. Iar mie... Imi pare rau. Poate ca e prea tarziu. Poate ca nu vrei sa dam timpul inapoi. Poate ca...nu sunt perfecta. Dar tu, m'ai fii putut ajuta. Impreuna...ne'am fii putut ridica. Impreuna... am fii reusit sa devenim papusi speciale. Tot ce ai facut tu a fost sa ma transformi intr'o papusa de portelan. Cu acelas zambet fals afisat cu orice ocazie. O papusa fara senimente. O papupsa... care sta si se uita plangand la cutia in a carei varf te aflii tu.
'De ce?!'
Ma vei intreba...
'De ce nu?!'
Iti voi raspunde.
E atat de tarziu. Sunt atat de obosita. Stau cu fundul lipit de nisipul rece. Valurile se sparg in fata mea. Vantul imi usuca lacrimile care curg ca doua rauri de munte. Eu sunt aici. Dar tu nu... de ce?! Poate ca... vei veni si tu. Sau poate nu. Incepe sa ploua. E frig. Din ce in ce mai frig. Continui insa sa stau nemiscata pe plaja. Zambesc copilareste cand vad firele de nisip dansand in fata vantului. Oricine crede ca soarele aduce fericire, nu a dansat niciodata in ploaie. Iar eu... traiesc din nou si din nou acel ultim dans....

marți, iulie 22, 2008

Doar prieteni...


Te'ai plictisit. Sa ma cauti. Sa te resping. Sa te gandesti la mine. Sa crezi ca ma vrei. Sa speri ca te vreau. Sa stii ca ma poti avea. Te'ai plictisit si ma doare. Stau si ma gandesc oare ce a fost in capul meu in momentul in care am zis ca nu te mai vreau?! Ca in sfarsit pot zice 'nu' la tot ce tine de tine?! Se pare ca ai dreptate. Imi place sa ma mint. Singura. De parca minciunile celor din jur nu ar fi deajuns. Stii ceva?! Vreau. Sa ma cauti in continuare. Sa te gandesti la mine. Sa ma vrei. Sa te rvreau. Sa stii ca ma poti avea. Sa nu renunti. Vreau. Dar oare pot sa vreau?! Sau poate, e de ajuns sa vreau doar eu?! Vreau sa vrei si tu. Nu mai sunt in stare nici macar sa visez. Nici sa zambesc. Nici sa ma bucur de clipele frumoase ale vietii. Esti singurul lucru pe care il am in minte. Singura preocupare. Singura...obsesie. Da. Ai devenit o obsesie. Ma obsedeaza gandul ca nu esti aici. Ca nu esti al meu. Ca nu sunt a ta. Ca te vreau. Ca nu ma vrei. Daca ai fii acum in fata mea ti'as spune toate astea?! Nu cred. Dar pot incerca.
'Ce faci mai incolo?!'
Incerc sa imi impiedic vocea sa tremure.
'Nimic. De ce?!'
'Pai stii. Vreau sa ne vedem...'
'Ploua...'
Ma descurajez si ii zic aproape in soapta
'Stiu.'
Nu mai vreau sa te aud. Nu vreau sa...ma refuzi. Nu cred ca as mai putea trece peste. Asa ca iti inchid. Fara sa mai zic nimic.
Bataile devin tot mai puternice. Ma ridic din pat adormita. Ma apropii de usa si deschid incet.
'Mi'ai inchis telefonul in nas stii?! Nu am avut timp sa iti zic ca... am umbrela.'
Nu stiu ce sa fac. Sa rad?! Sa iti inchid usa in nas?! Sa te chem inauntru?! Sa...nu fac nimic? Tu insa nu astepti sa ma gandesc la toate variantele. Te strecori usor pe langa mine si te asezi pe scaun.
'Iesim sau stam aici?!'
'Iesim.'
Imi iau repede umbrela si astept sa iesi.
'Ajunge una singura...'
Si zambesti. Ai dreptate. Ies dupa tine si inchui usa. Afara ploua torential. Deschizi umbrela si ma prinzi de mana. Mergem de cateva minute fara sa vorbim. E atat de placut. E prima oara cand nu ma gandesc la nimic. Nu exista trecut. Nu exista viitor. Nici macar prezent. Exista doar umbrela, mana ta, a mea, si noi. Vreau sa ma opresc. Sa iti spun ce simt. Tot ce simt. Tot ce imi trece prin cap acum. Orice detaliu.
'Stii... nu mai vreau sa continuam asa. Vreau sa imi zici exact ce gandesti.'
'Pai. Nu cred ca putem continua altfel....'
Simt pamantul cum imi fuge de sub picioare. De ce a trebuit sa deschid subiectul?! De ce a trebuit sa stric momentul?! Iti intorc spatele si vreau sa plec.
'Prieteni?!'
Cuvintele nu vor sa iasa. Se balanseaza incet pe corzile vocale. Tremurand...ies unul cate unul afara.
'Da...de ce nu...'
De ce nu?! Cum am putut spune asa ceva?! Inghit in sec si nu pot sa cred ca m'ai putut intreba asa ceva. Plec. Nu ma intorc sa iti privesc zambetul copilaresc care probabil se sterge cu fiecare pas pe care il fac. Ma ploua. Si mi'e frig. O mana umeda si rece o atinge pe a mea.
'Stai.'
Nu vreau sa stau. Dar ma tii atat de strans de mana. Stau. Dar nu te privesc. Simt privirea ta atintita spre ceafa mea uda. Aceeasi mana umeda imi atinge acum fata. Ma obligi bland sa ma uit la tine. O fac pentru cateva secunde. Tu profiti si te apropii incet de mine. Respiratia ta calda usuca stropii de ploaie de pe obrajii mei. Ma saruti iar eu nu ma opun. De ce nu ma pot opune niciodata?! Dai drumul umbrelei pentru a ma strange in brate. Ma ploua. Ne ploua. Dar ploaia e ultimul lucru la care ma gandesc acum. Te opresti brusc si ma lasi sa ma uit mirata la tine. Ma sperie expresia fetei tale. E atat de...rece. Buzele tale se intredeschid pentru a lasa cuvintele sa iasa. Cuvinte carora le e frica de stropii reci. Cuvinte care..spre surprinderea ta, nu ies atat de usor precum te asteptai.
'Te iubesc.'
Si buzele tale se lipesc la loc. Nu zambesti. Ma privesti speriat. Te privesc la fel. Sunt socata. Imi pare rau. Dar, nu iti pot raspunde. Incep insa sa plang. Iti sar in brate si plang. Ma strangi incet si nu imi dai drumul.
Doar ploaia, mana ta, mana mea, si noi...
Parca eram doar prieteni...

duminică, iulie 20, 2008

Ce bine e sa fiu eu.


De ce nu vrei sa iesi o data pentru totdeauna?! De ce vi mereu inapoi cand sunt gata sa te uit?! Esti ca un vierme care'mi mananca sufletul particula cu particula. Pana nu mai ramane nimic. Dar iti acorzi mult timp. Ma omori incet. Speri ca zambetul tau infantil imi va sterge durerea din minte. Si ca nu voi fii nevoita nicio data sa aflu adevarul. Imi doresc acest vis nevisat inca. Acest vis care intr'o vreme era plin de culori vii. Acum e format din doua pete. Una alba si una neagra. Una esti tu, cealalta eu. Esti doar o pata neagra ce ma intuneca pe zi ce trece. Ce'mi acopera constiinta cu un strat gros de praf. Nici cu cea mai umeda carpa nu il voi putea inlatura. Cu prima ocazie te'as baga de unde ai venit. Cutia aia mica si lipsita de orice umbra de viata. Locul in care te potrivesti perfect. Nu imi pot sterge zambetul tau pervers de ieri din minte. Mi'l amintesc mereu si imi vine sa vomit. Cum poti fii atat de las?! Te joci atat de usor cu mintea mea, ma faci sa cred ca ma placi. Cand tu de fapt urmaresti un singur lucru. Sa te hranesti un timp cu sufletul meu, ca apoi sa ma lasi goala fara vreo sansa de a ma umple din nou. Te face sa te simti mai bine?! Iti place sa distrugi minti naive pentru a nu muri de foame. Esti ca o jucarie stricata din fabrica. Care se hraneste cu sufletele copiilor si le fura locul papusilor speciale. Mai stii cand ti'am zis ca poti avea o sansa sa devii o astfel de papusa?! Sa scapi de acea cutie intunecata, plina deja cu jucarii ca tine?! Cred insa ca ma voi razgandi. Nu pentru ca vreau. Ci pentru ca ma obligi. Ce te'ai face daca brusc sufletul meu ar fii inchis intr'o lada a carei cheie o detin eu?! Ai muri de foame.
Plang. Lacrimi cristaline se rostogolesc pe fata mea obosita. Mi'ai furat deja toata energia. Toate dorintele. Toate visele. Aveai dreptate. Toate visele mor cand sunt fabricate in intr'o minte naiva. Dar mor singure. Si lasa urme placute. Pe cand cele omorate de tine nu lasa in urma decat un gust amar de voma. 'Nu eu le'am omorat' imi vei zice. Si ai dreptate. M'ai facut sa nu le mai vreau. Sa le inlatur intr'un mod straniu din trupul meu.
Vreau. Sa ma lasi sa ma gandesc la mine. La viata mea. La viitorul meu. Viitor pe care nu mi'l imaginez alaturi de tine. Ajung din nou pe acel camp. Impreuna cu castile si tigara. Oboseala ma face sa cred ca fumul imi zambeste. Ma ajuta sa scap de imaginea ta. Ma ajuta sa ma intind pe iarba moale si sa visez din nou. Ce bine e sa fii obosit.

Au trecut deja 3 zile. Zile in care m'ai tot cautat. Zile in care m'ai rugat sa ne intalnim. Zile in care mi'ai spus cat de rau iti pare ca nu te'ai trezit mai devreme. Zile in care m'ai rugat sa te iert. Zile in care.. nu mi'a pasat. E prea tarziu. Nu mai alergi ca un nebun prin mintea mea. Nu iti mai simt dintii ascutiti muscand din inima mea. Dependeta de parfumul tau nu mai are loc in mine. Pentru prima oara simt ca nu te mai vreau. Pentru prima oara am ocazia sa spun 'gata'. Am puterea sa te resping. Oricat de insistent ai fii. Acum, vezi pe pielea ta cum e. Ai obtinut ce ai vrut. Mi'ai mancat sufletul. Problema e ca ai mancat acea parte in care te aflai tu. Poti trece la urmatoarea victima.ai insa grija sa nu faci aceeasi greseala. Imi plangi ca un copil la telefon. Ma rogi sa iti mai dau o sansa. 'Ai avut'o. Dar ti'ai batut joc de ea' e singurul lucru pe care sunt in stare sa ti'l mai zic. Zambesc asa cum o faceai tu inainte. Te iubesc atat de mult incat ti'as face cel mai mare rau din lume.
Sunt din nou eu. Nu tu. Nu noi. Doar eu...

sâmbătă, iulie 19, 2008

Greseala. Repetata.


De ieri nu ai mai dat niciun semn. Stau in pat si rad. Am avut dreptate. Dar e totusi prea devreme. Mai ai timp. Cateva zile. Ar fi bine sa te grabesti. Nu mai e ca atunci. Nu mai sunt in stare sa cred ca secundele sunt minute, minutele ore, orele zile. Acum, timpul meu e masurat doar in clipe. Cateva clipe, si sansele tale dispar. Pentru totdeauna. Grabeste'te.
Ma plimb plictisita prin oras. E seara. E placut. Nimic neobisnuit. Aceeasi monotonie binecunosuta. Totul merge perfect. Simt cum amintirea ta neajutorata se evapora incet din sufletul meu. Ma gandeam sa imi iau o vacanta. Sa plec. Undeva departe de praful orasului. Undeva unde sa fiu doar eu, muzica si pachetul de tigari. Deja ma visez stand pe un deal. Fara flori. Doar iarba, castile, si fumul dansator al tigarii. In mintea mea doar eu. Doar versurile. Doar... dar brusc, ma trezesc. Inchid ochii. Sper ca e o gluma proasta. Ii deschid din nou. Masina ta doarme cuminte in fata mea. Tu stai si te uiti zambind. Imi faci semn sa ma apropii. Incerc sa par neinteresata. Fluturii din stomac ma avertizeaza ca amintirea ta e gata sa intre din nou in mine. Lasi geamul jos si imi spui sa intru. Nu am nimic de pierdut. Vom sta si vom vorbi. Eu voi incerca sa par stapana pe situatie. Tu vei continua sa imi zambesti. Simplu.
Intru in spate pentru a evita contactul vizual cu acei ochi care imi dau fiori. Vorbim de ceva timp. Te opresti brusc si vi langa mine. Te apropii si ma saruti. Nu ma voi opune desi creierul imi spune sa o fac. Ai acelas miros ca deobicei. Mirosul acela de care sunt atat de dependenta. Mirosul acela care ma duce atat de usor intr'o alta lume.
'De ce nu vrei sa iesi pentru totdeauna?! De ce ma provoci de fiecare data?!' sunt intrebari la care nu le voi gasi raspuns prea curand. Dar nici nu are rost sa caut acum. Esti peste mine. Geamurile se aburesc treptat. Ma saruti apasat pe gat. Imi bagi incet mana pe sub bluza... palmele tale reci imi dau fiori. Hainele noastre ajung plutind pe podeaua masinii. Iti simt pielea fina lipita de a mea.
S'a intamplat ce stiam de la inceput ca se va intampla. Te'am simtit pentru a mia oara in mine. Inca o greseala muta care nu ne schimba cu nimic situatia. Ma uit la ceas. 3 ore. Imposibil. Ma imbrac repede si vreau sa plec. Ma prinzi de mana si ma tragi din nou spre tine zambind. Ma uit la tine plina de dispret si plec. Nu ma uit inapoi si ma doare. Am facut aceeasi greseala ca deobicei...

vineri, iulie 18, 2008

Buna dimineata. E placut.


Ma gandeam sa te cumpar. Poate asa, vei fi al meu pentru totdeauna. Ar fii frumos. Dimineata asta nu e mai specaiala. Acelas pat. Acelas tavan. Aceeasi camera. Acelas geam deschis. Aceeasi dezordine. Acelas telefon. Dar. Spre surprinderea mea, ecranul telefonului nu este acelas ca in atle dimineti.
'Buna dimineata'
Un zambet copilaresc isi face aparitia in coltul gurii mele. In sfarsit zambesc. De data asta la dus, nu ma mai gandesc la noi. Nu ma mai gandesc la tine. Ma gandesc la mine. Doar la mine. Si e atat de bine.
Ma trantesc in pat si zambesc. In continuare. Imi suna telefonul de cateva minute. Nu il bag in seama. Singurul lucru pe care sunt in stare sa il fac este sa zambesc. Zambesc ca un copil care a primit jucaria pe care si'o dorea de mult. Probabil ca asta insemni tu pentru mine. Probabil ca esti doar o jucarie cu care ma voi juca un timp, dupa care o voi arunca in lada deja plina. Timpul trece cel mai greu pana cand un copil obtine lucrul dorit. Dupa aceea, isi ia zborul. Nu are rabdare prea multa. Il face pe copil sa se plictiseasca. Cat mai repede. Pentru a trece la urmatoarea victima. Si pentru a se opri din nou.
Imi pun laptopul in brate si incep sa scriu. Dar ce?! Nu stiu. Am un chef nebun sa scriu. Problema e ca nu am idei. Sa scriu despre noi?! Nu. Despre tine?! Iti dau deja prea multa importanta. Despre mine?! Nu imi place sa vorbesc despre mine. Ma trantesc inapoi in pat si ma gandesc. Sau nu. Nu cred ca gandesc. Continui insa sa zambesc prosteste. Esti cel mai dulce fraier. Sau. Care'i fraierul de fapt?! Eu, ca nu mi'am dat seama mai devreme ce trebuie sa fac pentru ca tu sa imi zambesti asa cum ai facut'o azi noapte?! Sau tu, ca nu ti'ai dat seama mai demult ca exist, ca te vreau, ca ma vrei si ca ma poti avea?! Probabil acum e prea tarziu. Sa vedem totusi daca te'ai trezit la realitate. Nu te voi mai cauta. Ma vei cauta tu?! Voi incerca sa te refuz. Vei insista?! Daca raspunsul e negativ, vei pierde locul din varful cutiei cu jucarii. Si nu vei mai avea sansa sa devii o papusa speciala...

joi, iulie 17, 2008

Zambeste.


Sunt in fata blocului in care locuieste. M'a sunat sa ma intrebe daca vin. Nu i'am dat niciun raspuns. Mi'a dat adresa pentru orice eventualitate. Si ia'ta'ma. Stau in mijlocul drumului si imi fumez plamanii. Vreau sa par plictisita. Nu sunt. Din contra. Am emotii. De ce?! Sunt o copila. Imi arunc tigara si imi fac curaj. Sun la interfon iar o voce prea cunoscut de calda imi zice
'Stiam ca vei veni.'
Usa de la apartamentul lui era deschisa. Larg. Intru timida inauntru. El ma asteapta cu acelas zambet cunoscut stand rezemat de unul din peretii holului. Il studiez din cap pana in picioare. E adorabil. Arata bine imbraca in orice. Simt cum incepe sa imi bata inima din ce in ce mai tare. As vrea sa ma pot abtine. Si sa stam toata noaptea de vorba. Sa imi spuna ce vrea in viitor. Dar sunt constienta ca nu va fii asa. Si ca de data asta eu voi pleca. Nu el. Dumnezeule cat de bine arata. Sunt ca un copil mic care se uita la un raft plin de jucarii. Se apropie de mine. Inchide usa si ma prinde de mana. Ma trage incet spre el. Ma atinge atat de fin incat ma cutremur. Deja stie ce imi place. Stie ce vreau. Si stiu ce vrea. De data asta va fii altfel. Se uita in ochii mei si continua sa zambeasca. Tinandu'ma in continuare de mana se apropie de pat. Ma indeamna sa ma asez. Nu ma opun. Se intinde peste mine si continua sa ma sarute plin de pasiune. Ii ador parfumul. Va trebui intr'o zi sa il intreb cum se numeste. Dar nu acum. As strica momentul. Ii dau tricoul jos. Vreau sa ii simt pielea lipita de a mea. Bucata aceea de material ma impiedica sa ii numar bataie inimii. El nu se opune. Face si el acelas lucru. Nu stiu cat timp a trecut. Pare o vesnicie. Ma simt atat de bine. Imi desface nasturele de la pantaloni...
'De data asta nu...'
Se opreste putin...se uita la mine si in ochii lui vad sclipirea pe care o vad deobicei in acel zambet copilaresc. Ma gandeam ca se va supara. Dar din contra. Imi zambeste din ce in ce mai frumos. Ochii lui sunt inecati in fericire. Ma saruta din nou. Si din nou. Si din nou. Din ce in ce mai fin. Din ce in ce mai pasional....
E dimineata. Ma uit in jurul meu. El sta intins langa mine uitandu'se in ochii mei. Zambeste. Omul asta zambeste mereu?! Ii zambeste fiecarei fete cu care ajunge in pat?! Dar sunt mandra. In noapta asta nu a fost ca in restu. Am fost cuminti.
'Imi place cum iti sta parul dimineata'
Sunt...socata?! Pentru prima oara dupa o noapte petrecuta impreuna...vorbeste. Am impresia ca zambeste mai frumos ca nicio data.
'Mie imi place cum zambesti. In dimineata asta ma mult decat alta data.'
'Daca ai vrea, te'ai putea trezi in fiecare dimineata cu acest zambet'
Stiu ce vrea sa zica. Dar nu zic nimic. Rade putin. Dupa care se aopropie de mine si ma saruta. Aceeasi senzatie ca si azi'noapte. Se ridica si ma intreaba daca vreau sa facem dus impreuna ca pretext ca economisim apa. Incepem amandoi sa radem si ii raspund ca voi face cand ajung acasa. Iar apare sclipirea aceea in ochii lui. Raman singura in camera. Ma imbrac... Si il astept in bucatarie. Iese gata imbracat si imi zice ca trebuie sa plece. Plecam impreuna. Pe strada...in drum spre statia de autobuz, ma prinde de mana. Ma uit la el. El zambeste. Ma conduce pana acasa. Ma saruta pe gat.
'Vorbim mai incolo'
Si pleaca. Zambind....

Te vei intoarce. Sper.


Stau in pat cu privirea atintita spre tavan. Ieri eram preocupata de acea intrebare. Azi, singurul lucru care ma preocupa este mesajul lui. Vrea sa ne vedem. Cand se va satura sa se joace cu mintea mea infantila?! Nu stiu ce sa ii raspund. Sa ma duc ?! Sau nu ?!...
Sunt in fata lui. Se uita zambind la mine. Ca deobicei. Acelas zambet inocent. Ca si cand nimic nu s'ar fi intamplat intre noi. De parca am fii doi copii. Dar totusi. Nu imi pasa ce a facut atunci. Sau ce va face maine. Vreau sa vad ce face azi. Ce gandeste azi. Sa profit ?! Da. Uit trecutul. Cu toate ca stiu ca dupa ce voi pleca... mi'l voi reaminti. Dimineata de azi este deja trecutul. Nu mai trebuie sa ma gandesc de ce am venit. Sunt aici. E aici. Iar el zambeste. Acelas zambet care ma ameteste de fiecare data. Acelas zambet care ma face sa zambesc la randul meu. Sunt constienta ca are doua picioare cu care pune piedici bine gandite. Piedici care ma impiedica sa visez mai departe. Piedici care ma impiedica sa trec peste trecut. Piedici care ma fac sa il vreau din ce in ce mai mult. Ma multumesc cu el doar noaptea. Clipele petrecute cu el sunt ca un vis frumos care dimineata dispare lasandu'ti un zambet amar in coltul gurii.
Stam deja de cateva minute uitandu'ne unul la celalalt... Vreau sa rup tacerea. Ma apropii incet de el si ii soptesc
'Te vreau...'
Ma prinde usor in brate si spre surprinderea mea imi sopteste inapoi
'Ma ai. Profita...'
Simt cum ametesc. Ma pierd in bratele lui iar el continua sa zambeasca. Contiuna sa ma priveasca fix in ochi. Stie ca ma voi intimida. Oare la ce se gandeste cand e constient ca detine toata puterea asupra mea si a mintii mele ?! Oare de ce nu imi spune nicio data ca ma vrea la fel de mult. Sau poate chiar mai mult decat mine ?! De ce poate sa stea zambind si sa ma priveasca minute in sir fara sa imi spuna nimic ?! Intrebarea corecta ar fii de ce face asta... nu de ce poate. Inchid ochii pentru a sterge zambetul acela cuminte din mintea mea. Ii simt respiratia pe gatul meu. Ii simt buzele lipindu'se de pielea mea ca doua ventuze moi. Ii simt degetele fine mangaindu'mi spatele. Imi vine sa plang. De ce imi amintesc mereu de momentele in care nici nu vrea sa stie ca exist ?! De ce imi amintesc mereu ca el profita de mintea mea frageda ?! Simte ca ceva nu e in regula. Imi da drumul si ma priveste in ochi.
'Trebuie sa plec. Vorbim mai tarziu'.
Nu asteapta sa ii raspund. Oricum nu cred ca as fii in stare. Ma saruta usor pe gat si pleaca. Eu ma uit pierduta dupa el. El se uita inapoi cu acelas zambet cunoscut. Incep deja sa urasc zambetul ala. Poate ca, daca nu ar exista el, nu ar exista nici sentimentul pe care il simt pentru posesorul zambetului. Nici fluturii din stomac atunci cand el apare in fata mea. Nici noptile petrecute in bratele lui. Nici zambetul amar din coltul gurii dupa ce pleaca fara niciun cuvant. Nici lacrimile din zilele in care nu vorbim.
Dar se va intoarce. Sper...

miercuri, iulie 16, 2008

Intrebari. Niciun raspuns


O mana grea ma apasa pe piept ingreunandu'mi respiratia. O dau la o parte fara sa ii dau prea multa atentie. De abea dupa cateva secunde petrecute cu privirea in tavan realizez ce se intampla. E langa mine. A fost toata noaptea. Am fost a lui si a fost al meu. Ne'am simtit. Ca atunci. Ma simt bine. Ma duc la baie. Fericirea mea este reflectata de oglinda prafuita. Aud usa de la intrare. Ma uit in pat. El nu mai e. De ce pleaca mereu fara sa spuna niciun cunvant?! Pana acum 5 minute ma simteam minunat. Acum...ma simt murdara. Ma simt vinovata. E genul de jeg care nu se duce cu apa si sapun. E genul de vina care nu trece cu 'imi pare rau'.
Aud soneria cum bazaie insistent acompaniata de bubuiturile facute de pumnii slabuti ai lui Croc. Ma ridic din pat greoaie. Dar cad inapoi. Corpul nu vrea sa ma asculte. Ma scutur incetisor si incerc din nou sa ma ridic.
'Doamne ajuta. Ce dracu faci in pat la ora asta?!'
si fara sa astepte vre'un raspuns din partea mea ma da la o parte din fata usii si intra in apartamentul meu intors cu susul in jos.
'Dumnezeule Uanna. Ieri nu ai raspuns la telefon. Vin la tine...casa e un dezastru. Ce se intampla?!'
Incui usa plictisita si trec pe langa ea frecandu'ma la ochi.
'Iar vorbesc singura...'
Dacar ar stii despre ce este vorba ar fii in stare sa'l omoare. Nu am de gand sa ii dau detalii.
'Sunt bine. Iesim mai incolo?! Am nevoie de aer curat'
Imi raspunde afirmativ...incearca sa adune putin prin casa si pleaca. Sunt din nou singura. La fel de singura ca in momentul in care am auzit usa inchizandu'se dupa el. Cat oare va mai continua aceasta minciuna?! Sunt constienta ca isi bate joc de mine. E atat de mare diferenta... Dintre ce se petrece in mintea mea si adevar. Dintre noi... Dintre noptile petrecute impreuna si zilele in care nu vorbim.
E deja seara. Iar eu ma plimb plictisita alatauri de Croc care imi povesteste ce a mai facut zilele astea. Nu o ascult. Cu toate ca as vrea. Sunt momente in care chiar nu pot tine pasul cu ea. Ma oboseste. Iar eu il vreau pe el. De cateva zile ma tot bantuie intrebarea 'de ce el?!'. Chiar asa. De ce el?! Pentru ca are doua personalitati?! Pentru ca ma ignora ziua iar noapta ma strange in brate?! Probabil. Voi cauta raspunsuri mai tarziu...

marți, iulie 15, 2008

Vreau.


'Vreau sa vreau?! Pot sa vreau?!'. Aceste intrebari zburau prin fata ochilor mei. Inainte sa pot realiza ce se intampla si de ce ma trezesc cu gandul la el, am auzit zgomotul enervant facut de telefonul fix. Cu inima in gat raspund.
'Alo?!'
O voce ragusita ezita la capatul firului...
'Te'am trezit?!
Suspinand ii zic
'Nu Croc, nu m'ai trezit. S'a intamplat ceva?'
'Nu. Vroiam doar sa stiu daca iesim azi. Stii...afara ploua...'
Croc. Fiinta care stie totul despre realtia mea cu el. Relatie care nu se poate numi o relatie. Nici macar prieteni nu ne putem numi.
'Iesim. Ma suni mai tarziu?! Acum vreau doar sa fac un dus.'
'Ok.'
Trantesc telefonul si imi arunc capul pe perna. 'De ce nu ma suna?! De ce nu ma suna sa imi zica sa iesim?! De ce nu ma suna sa isi ceara scuze pentru cum a vorbit aseara?!' Ma ridic si incerc sa scap de imaginea lui. Imi pornesc laptopul si ma duc la baie. Ma studiez goala in fata oglinzii. 'Ma distruge. Si psihic si fizic. Nu sunt ce cauta el. De ce incerc sa ma mint singura?! De ce ma prostesc incercand sa ma schimb?! Pentru el...el. Acel el care nici macar nu ma baga in seama. Acel el care nici nu ma observa.'
Ma aplec incet spre stratul de apa adunat in cabina in care intr-o noapte noi doi savuram clipele petrecute sub dus. Acum sunt singura. Ma sprijin usor de peretele rece. Speram sa simt aburii respiratiei noastre haotice din timpul acelei partide de sex nebun. Dau drumul la apa si ma cutremur. E exact ca atunci. Dar mangaierile si vorbele lui fine lipsesc. Daca ar fii aici... Daca as putea da timpul inapoi ...ar fii frumos. Ar fii ca atunci. L'as simti. M'ar simti. Ne'am simti. Imi apare insa in gand conversatia de ieri. Ma sterg la ochi si incerc sa ma gandesc la altceva. Incep sa plang. Opresc apa si imi iau prosopul incercand sa uit momentele in care era in fata mea sarutandu'ma.
Azi nu a dat niciun semn de viata. Oare chiar nu ii pasa?! Ridic ecranul laptopului pentru a vedea o gramada de mesaje de la Croc. Imi zice sa ne vedem la4. E 3. Ma imbrac repede si ies pe usa...
'Esti bine?!'
Vocea ei rasuna in capul meu ca o melodie pusa pe repeat. Dar nu intelegeam ce zice. Era doar un zgomot. Am simtit cum ma prinde de maini si ma scutura. Atunci am vazut'o pe Croc. Statea in fata mea speriata. Nestiinda ce sa faca sau sa imi zica.
'De 10 minute nu mai zici nimic. Te uiti in gol. Esti bine?! Ti'a sunat telefonul...ai primit un mesaj de la el...'
I'am smuls telefonul din mana. Cu ochii cat cepele parcurg randurile scrise de el. Le citesc din nou. Si din nou. Creierul meu nu vrea sa le inteleaga. Nu imi vine sa cred. Visez?!
Croc continua sa ma priveasca nedumerita...
'Vrea sa ne intalnim. Ma duc. Ma duc la el.'
Merg incet spre locul in care m'a rugat sa vin. El sta si ma asteapta zambind. Iar a ajuns mai repede. Ma apropii incet de el. Il sarut pe obraz iar el ma strange puternic in brate. Imi propune sa ne asezam pe o banca. Nu stiu ce are de gand...
'Vroiai sa imi spui ceva...'
'Pai...' incep eu balbaindu'ma...
'Nu pot uita noaptea aia. Si...uhm...' Nu reusesc sa leg niciun cuvant. El se uita la mine zambind. Se uita fix in ochii mei. Ma intimidez si las privirea in jos... Ii simt mana cum se apropie de fata mea si ma trage usor spre el. Brusc simt din nou acel miros cunoscut, aceleasi buze moi, aceeasi senzatie placuta....