vineri, septembrie 19, 2008

Adio. Pana maine.


Intoarce’mi spatele expresiv. Indreapta’l. Dar inainte. Intoarce’te. Saruta’ma. Zambeste’mi. Adio. Si pleaca. Din nou. Dar de data asta de tot. Nu ma mai atinge. Ia’ti mana de pe umarul meu. Nu ma mai vrei. Nu te mai vreau. Nu ne mai vor.
Farurile masinilor care trec alergand pe langa noi. Melodia aceea. Fumul de tigara. Lacrimile mele. Zambetul tau. Viteza. Sunetul. Imagini lungi. Distorsionate. Se pierd. Cad cu un sunet strident si se sparg in mii de cioburi. Nimic. Nu inteleg. Si nici nu incerc.
Te intrebi oare daca poti sa ma prinzi de mana. Sa tremuri prin mine zambind. Si da. Poti. Multumesc.
Nu te mai vreau. Nu ma mai vrei. Nu ne mai vor. Exagerez. Ba da. Te vreau. Ma vrei. Ne vor. Ma imbratisezi. Explodezi in milioane de particule. Zambesti. Si pleci. Adio. Din nou.
Pana maine.

4 comentarii:

Anonim spunea...

ştii ce cred eu?
că eşti mică şi naivă. şi totuşi, scrii superb. poate pentru că eşti atăt de sinceră. bravo. :)

Heliu La Plic spunea...

multumesc :p.

Anonim spunea...

foarte nice;)

Alle spunea...

felicitari;;)